Departamentul de Agricultură şi Siguranţă Alimentară din cadrul Consiliului Naţional al PSD va organiza dezbaterea cu tema „Ce ne dă natura şi cât ne poate lua”. La eveniment vor participa academicieni, cadre universitare, cercetători, specialişti, reprezentanţi ai administraţiei centrale şi locale, preşedinţi ai asociaţiilor agricole şi de producători, precum şi reprezentanţi ai patronatelor şi sindicatelor din agricultură. Potrivit PSD, temele care vor fi discutate fac referire la conceptele în gestionarea durabilă a resurselor de apă, impactul negativ al schimbărilor climatice în pomicultură şi legumicultură, precum şi situaţia zonelor indiguite ale Dunării. Totodată, prin această dezbatere, PSD doreşte să atenţioneze Guvernul că, în ceea ce priveşte agricultura, există soluţii reale şi viabile care pot fi identificate numai prin dialogul şi schimbul de opinii cu specialiştii de profil. Evenimentul va avea loc astăzi, la ora 11.00, la Palatul Parlamentului (Senat), sala „Constantin Stere”.