La începutul săptămânii, Comisia pentru agricultură şi dezvoltare rurală (AGRI) a Parlamentului European a organizat o reuniune interparlamentară pe tema reformei politicii agricole comune. La dezbateri au participat 47 de membri din 29 de camere ale Parlamentelor naţionale din 22 de state membre ale Uniunii Europene, membri ai Parlamentului European şi reprezentanţi ai instituţiilor europene. Din partea Parlamentului României au participat deputaţii Constantin Chirilă şi Adrian Rădulescu. Reuniunea a urmărit prezentarea opiniilor Parlamentelor naţionale asupra propunerilor legislative privind Politica Agricolă Comună. Agenda de lucru a prevăzut dezbateri pe teme de genul plăţile directe, componenta de mediu a plăţilor directe, măsuri ecologice în pilonul privind dezvoltarea rurală, instrumente de management al riscului sau puterea de negociere a fermierilor. (R.N.)