Dezbaterile finale la proiectul Legii asistenţei sociale încep marţi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Ministrul Muncii îşi face campanie la televizor

Dezbaterile finale la proiectul Legii asistenţei sociale încep marţi

Politică 11 Noiembrie 2011 / 00:00 360 accesări

Mai bine de o lună s-au contrat senatorii Puterii şi cei ai Opoziţiei pe marginea amendamentelor şi a formei în care legea asistenţei sociale ar trebui transmisă Camerei Deputaţilor. În cele din urmă, liderii grupurilor parlamentare ale deputaţilor au stabilit săptămâna asta, după consultări lungi, ca lunea viitoare să se lucreze doar în comisii. A doua zi, proiectul va intra în dezbaterea finală a plenului Camerei Deputaţilor, cu raport sau fără, când va primi şi votul final. Anunţul înţelegerii între cele două părţi şi al detensionării situaţiei l-a făcut viceliderul deputaţilor liberali Eugen Nicolăescu. Ieri, ministrul Muncii, Sulfina Barbu, o fi crezut că oamenii nu au înţeles că a fost stabilit calendarul dezbaterilor la acest proiect şi a ieşit “pe sticlă” explicând, încă o dată, că dezbaterea finală a proiectului Legii Asistenţei Sociale la Camera Deputaţilor va avea loc marţea viitoare. Ea a arătat că în cursul acestei săptămâni, până duminică, se depun amendamentele, iar pentru luni, Biroul Permanent al Camerei Inferioare a Parlamentului a aprobat ca, începând cu ora 10.00, proiectul să fie dezbătut până la finalizarea raportului. Potrivit calendarului prezentat de Barbu, marţi, proiectul Legii asistenţei sociale va intra musai în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor, care este cameră decizională. Sulfina le-a transmis “colegilor” din Comisia de Muncă să vină la muncă luni, astfel încât marţi să se finalizeze odată dezbaterile la proiectul Legii asistenţei sociale.



12