În vâltoarea evenimentelor legate de modificarea Codurilor Penale, în Parlament trece aproape nebăgat în seamă un proiect vital pentru România. Este vorba de bugetul de venituri pentru acest an. Practic, din cauza scandalului privind Ordonanța nr. 13/2017, dezbaterile pe marginea bugetului de stat pentru 2017 au căzut în planul doi. O dezbatere firavă pe marginea acestui subiect a avut loc luni și va continua marți, zi în care este programat și votul final. Prezent luni în Parlament, premierul Sorin Grindeanu a vorbit despre proiectul de buget pentru acest an. „Sunt importante motivele politice ale celor care vor vota dintr-un considerent politic împotriva proiectului de buget, însă este mai important să transmitem public corect măsurile economice şi sociale prevăzute în proiectul de buget pentru 2017 către cei care ne-au desemnat să-i reprezentăm. Trebuie să menţinem încrederea românilor în economia românească şi trebuie să menţinem creşterea investitorilor şi a investiţiilor în economia românească la fel de mult cum trebuie să realizăm toate investiţiile în infrastructură şi să îndeplinim pe rând toate măsurile din programul de guvernare, pentru că dorim să rămânem o naţiune unită şi solidară”, a spus Sorin Grindeanu. El a adăugat că bugetul pentru 2017 se va încadra în ţinta de deficit bugetar de sub 3% din PIB. Cât despre șansele ca acest buget să treacă de votul Parlamentului, ele sunt foarte mari, în condițiile în care PSD și ALDE, care formează majoritatea parlamentară, se vor baza cel mai probabil și pe voturile UDMR și ale minorităților naționale, altele decât cea maghiară. De partea cealaltă, proiectul nu va fi votat de PNL, USR și PMP, care au anunțat că nu sunt de acord cu viziunea economică a Guvernului Grindeanu.