Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, a declarat, vineri, că problema prelucrării şi transformării produselor agricole primare în produse cu valoare adăugată, în România, fie pentru piaţa internă, fie pentru piaţa externă, trebuie să rămână un deziderat. „Trebuie luate unele măsuri în acest domeniu, astfel încât să poată fi rezolvată problema într-un timp relativ scurt. Dacă la grâu exportul va rămâne sub formă de boabe, deoarece acesta este modul de conservare pe perioade lungi, celelalte cereale şi plante tehnice trebuie prelucrate în marea lor majoritate în România\", a menţionat Tabără. Ministrul a spus că suntem într-un sistem în care plantele tehnice au revenit într-o prioritate absolută. \"Există un record la floarea soarelui. Este vorba de 1,8 milioane de tone atinse de floarea soarelui\", a mai spus ministrul. De asemenea, Tabără a precizat că este nevoie de creşterea sectorului de plante tehnice în România. \"S-ar putea ca şi celorlalte plante tehnice să le dăm drumul în continuare, inclusiv într-un sistem de utilizare a produselor naturale, mă refer la inul de ulei, la cânepă, la mei, care ar putea reveni ca element de susţinere ca materie primă, cu partea care este importantă pentru calitatea berii\", a mai spus Tabără.