În această perioadă, spaţiile verzi din oraşe se umplu de tot felul de insecte, în mod special de ţânţari, care apar din cauza temperaturilor foarte ridicate, şi care creează disconfort localnicilor şi turiştilor. Parcurile, unde este foarte multă vegetaţie verde, sunt locurile preferate de cei mai mulţi pentru umbră şi relaxare în aer liber, dar acestea sunt şi spaţiile unde insectele sunt în mediul lor. Pentru a preîntâmpina situaţiile în care oamenii sunt înţepaţi sau muşcaţi de fel şi fel de insecte, Primăria Eforie a organizat, în weekend, acţiuni de dezinsecţie, dar şi de deratizare pe domeniul public şi privat al oraşului. Potrivit afirmaţiilor reprezentanţilor autorităţii locale, au fost utilizate substanţe care nu afectează mediul înconjurător.