„Dezvoltare durabilă“ şi „Egalitate de şanse“

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Lumina

„Dezvoltare durabilă“ şi „Egalitate de şanse“

Administrație 09 Aprilie 2011 / 00:00 668 accesări

Peste 50 de persoane, angajaţi ai Primăriei Lumina şi tineri din localitate, au fost instruite pe tema „Dezvoltării durabile“ şi a „Egalităţii de şanse“, în cadrul proiectului „Îmbunătăţirea calităţii serviciilor oferite de Primăria comunei Lumina printr-un management integrat“. Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European PODCA 2007 – 2013, iar la seminarele organizate în cadrul lui s-au dezbătut conceptul de dezvoltare durabilă, devenit obiectiv politic al UE începând cu anul 1997 şi tema egalităţii de şanse. Primarul comunei Lumina, Dumitru Chiru, a declarat că prin intermediul acestui proiect demarat în luna martie a anului trecut, Primăria Lumina şi-a obţinut certificările ISO 9001, ISO 14001 şi ISO 18001. „Suntem printre primele primării din judeţul Constanţa care au obţinut aceste certificări şi care au implementat acest sistem de management integrat mediu-sănătate şi securitate ocupaţională“, a declarat Chiru. Obiectivul general al proiectului este îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei serviciilor publice furnizate de primărie cetăţenilor comunei. „Este un proiect benefic, prin care s-au obţinut certificările ISO prevăzute de lege şi prin care s-au făcut achiziţii importante. Mai mult decât atât, beneficiarii proiectului ştiu care sunt cerinţele europene în materie de dezvoltare a unei localităţi şi în abordarea egalităţii de şanse între locuitorii aceleiaşi comunităţi. Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 3.500.000 de lei“, a explicat Chiru. Prin intermediul acestui proiect derulat cu fonduri europene, trei funcţionari ai primăriei au fost instruiţi în domeniul managementului calităţii, mediului şi sănătăţii şi securităţii ocupaţionale. Chiru a adăugat că proiectul a inclus achiziţia de mobilier, echipamente de calcul şi echipamente periferice necesare implementării proiectului.



12