Proiectul cu finanţare europeană pentru calificarea persoanelor angajate pe piaţa muncii în construcţii şi activităţi conexe a ajuns la momentul bilanţului. Închiderea oficială a programului „Dezvoltarea durabilă prin calificare la standarde europene” a fost organizată ieri, de Institutul ...
Primul serial documentar dedicat reţelei europene Natura 2000 la nivel naţional poate fi vizionat, în premieră, online, fiind realizat în cadrul campaniei naţionale de conştientizare InfoNatura2000 derulată de Centrul Naţional pentru Dezvoltare Durabilă din Bucureşti (CNDD), în parteneriat cu Ministerul ...
DECIZII După două zile de lucrări şi consultări desfăşurate la Tulcea pe tema regionalizării şi descentralizării deciziei publice, factorii decidenţi de la nivel local, judeţean şi guvernamental au tras primele concluzii. Vicepremierul Liviu Dragnea a explicat că s-a convenit ca orice transfer de ...
Democrat liberalii anunţă cu fală că la ei în partid domnesc liniştea şi pacea. Cel puţin aşa încearcă să ne mintă, pardon, spună, preşedintele PDL, Vasile Blaga, care a declarat că, după întâlnirea de ieri cu deputaţii PDL, la care a fost prezentă şi Elena Udrea, aceasta nu l-a criticat, iar ...
Centrul Național pentru Dezvoltare Durabilă în parteneriat cu Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice (MMSC) demarează, începând cu luna mai 2013, seria de evenimente de conștientizare a publicului privind importanța conservării biodiversității din cadrul campaniei naționale ...
Pentru elevii de la Liceul Teoretic „Decebal” din Constanţa, studierea mişcării plăcilor tectonice este o pasiune mult mai la îndemână, după ce ieri la liceul constănţean a fost adus un seismometru. De ieri,Liceul Decebal se numără printre cele nouă instituţii de învăţământ ...
Organizaţiile neguvernamentale din România au la dispoziţie 30 de milioane de euro pentru a interveni în domenii legate de democraţie, drepturile omului, democraţie participativă, combaterea rasismului şi xenofobiei, sărăcie, prin programul de granturi SEE lansat ieri. Programul \"Fondul ONG în România\" ...
Un grup de lucru de experţi bulgari va discuta variantele pentru construirea unor noi poduri pe Dunăre, în afara celor de la Giurgiu-Ruse şi Calafat-Vidin, care urmează să fie inaugurat în curând. Miercuri, la oraşul bulgar Ruse a avut loc cea de a treia şedinţă a comitetului interinstituţional pentru ...
Agricultura ecologică este un deziderat al Ministerului Agriculturii, condus de Daniel Constantin, dar şi al multor fermieri care vor să înveţe cum să obţină produse naturale, fără adăugarea compuşilor chimici. Asociaţia de Protejarea a Omului şi Mediului pentru o Dezvoltare Durabilă în Lume (ECOM) ...
Reprezentanţi ai Institutului pentru Dezvoltarea Resurselor Umane (IDRU), care derulează un proiect pe bani europeni - „Dezvoltare Durabilă prin Calificare la Standarde Europene”, pentru calificarea/recalificarea în muncă în domeniul construcţiilor, s-au întâlnit, ieri, cu autorităţile locale ...
Sala Senatului din Campusul Universităţii „Ovidius” Constanţa găzduieşte, vineri, de la ora 10.00, cea de-a patra ediţie a Sesiunii de Comunicări Ştiinţifice a Studenţilor Economişti. La evenimentul organizat de Facultatea de Ştiinţe Economice, din cadrul universităţii constănţene ...
UN NOU CONCEPT „Falimentarea Naturii”, cartea scrisă de suedezii Anders Wijkman şi Jonah Rockstrom şi prefaţată de preşedintele Consiliului de Administraţie al Centrului European de Sprijin al Clubului de la Roma, Călin Georgescu, a fost lansată, ieri, la Banca Naţională. “Cartea prezintă ...
„Falimentarea Naturii”, cartea scrisă de suedezii Anders Wijkman şi Jonah Rockstrom, „ar putea declanşa acea undă de şoc ce pare a fi necesară pentru conştientizarea profundă a faptului că întreaga noastră concepţie despre modalităţile şi scopurile finale ale dezvoltării trebuie să ...
PROIECT Grupul local Dobrogea Sud a lansat vineri la Agigea proiectul „Strategia de Dezvoltare Locală Integrată - Dobrogea Sud - Mereu Deschisă Poartă Albastră”, proiect finanţat cu fonduri europene. Este un proiect care cuprinde un municipiu, două oraşe şi 24 de comune din zona de sud a ...
O SLUJBĂ GREA Astăzi are loc conclavul pentru alegerea următorului Papă, care va trebui să aibă stofă de adevărat director executiv al unei corporaţii internaţionale. Biserica Romano-Catolică este cea mai veche şi mai de succes multinaţională din lume, a titrat publicaţia ”The Economist”, cu ...
Agricultura ecologică românească este în continuă dezvoltare. De câţiva ani, firmele în domeniu fac paşi mici dar siguri pentru ca şi noi, românii, să trăim sănătos, aşa cum se întâmplă în majoritatea ţărilor europene. E drept, ele sunt mult mai dezvoltate, atât în ceea ce priveşte ...