În pofida faptului că majoritatea firmelor româneşti din sectorul agroalimentar fac cu greu faţă concurenţei de pe piaţa comunitară, UE investeşte în promovarea calităţii. Astfel, organizaţiile profesionale şi interprofesionale din domeniul agroalimentar pot obţine fonduri europene pentru aducerea ...
Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a înregistrat, în sesiunea din iulie, cereri de finanţare de peste 108 milioane de euro. Potrivit APIA, cele 91 de cereri de finanţare au fost depuse pe măsurile active cuprinse în Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), cele mai multe ...
Agricultorii constănţeni se află în această perioadă în plină campanie de recoltare a culturilor de păioase. Chiar dacă anul agricol nu a început tocmai sub cele mai bune auspicii, mai ales după seceta din 2007 şi problemele ridicate de asigurarea combinelor necesare campaniei de recoltare, ploile ...
Chiar dacă România se poate lăuda în 2008 cu producţii record la culturile de păioase, modalităţile de preluare a cantităţilor de cereale trebuie să respecte normele europene. Reprezentanţii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează potenţialii beneficiari din sectorul ...
La sfîrşitul săptămînii trecute, Comisia Europeană (CE) a lansat, în cadrul Tîrgului din Belgia, o nouă campanie pentru agricultură organică şi produse organice. Sub sloganul “Agricultura organică. Bună pentru natură, bună pentru tine”, consumatorii vor fi informaţi cu privire la ...
După seceta catastrofală de anul trecut, cînd Dobrogea a trecut prin cea mai neagră perioadă din ultima jumătate de secol la culturile de păioase, agricultura constănţeană se pregăteşte acum pentru recolte record. Pentru a aduna recolta de pe sutele de mii de hectare de grîu, orz şi secară din judeţul ...
Dacă pînă acum au fost obligaţi de Uniunea Europeană să îşi modernizeze stînele, ciobanii autohtoni avînd posibilitatea de a produce brînză doar cu autorizaţie veterinară, aceştia sînt învăţaţi şi cum să îşi crească oile. Şi cum în zona Făgăraş va funcţiona funcţiona o şcoală de ...
Primăria Independenţa a pregătit un proiect integrat pentru alimentare cu apă, canalizare şi drumuri, care vizează mai multe sate ale comunei. Potrivit afirmaţiilor primarului Cristea Gîscan, prin acest proiect va fi racordat la reţeaua de apă potabilă satul Tufani, unde vor fi amenajate conducte pe o ...
Cu doar cîteva luni înainte de expirarea termenului privind instituirea administrării speciale, Agenţia Domeniilor Statului (ADS) a demarat procedura de vînzare a Societăţii Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare (SNIF). „Obiectivul acţionarului unic al societăţii, stabilit în conformitate cu ...
Adunarea Generală a Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR) a adoptat, ieri, în unanimitate, proiectul de modificare a Legii cadru a descentralizării, nr. 195/2006. Preşedinţii consiliilor judeţene consideră că, dacă administraţia publică locală trebuie să fie unicul punct de acces ...
Primele fonduri UE pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) vor fi virate în următoarele zile, a declarat ministrul Agriculturii, Dacian Cioloş. Programul a fost aprobat de Comisia Europeană (CE) în februarie şi lansat în martie, însă primele fonduri sînt virate după emiterea deciziei ...
În judeţul Constanţa, campania de recoltare a grîului este întîrziată, pînă în prezent recoltarea realizîndu-se doar pe 18% din suprafaţa totală (174.000 de hectare pentru grîu din circa 500.000 de hectare - n.r.). Producţia medie de grîu la hectar este „mulţumitoare” în această vară ...
Primăria comunei Lumina va începe, pînă la 15 august, un proiect de pietruire şi asfaltare a şapte km de drum, mai exact a unei străzi din interiorul localităţii. Potrivit afirmaţiilor primarului comunei, Dumitru Chiru, proiectul se află în faza de licitaţie pentru desemnarea firmei care va contracta ...
Sala ovală a Prefecturii Constanţa a găzduit, ieri, şedinţa privind derularea Planului pentru furnizarea de produse alimentare provenind din stocurile de intervenţie comunitară către persoanele defavorizate. La şedinţă au participat primarii localităţilor Constanţa, Mangalia, Medgidia, Hîrşova, Negru ...
Fermierii români care au beneficiat de programe SAPARD şi de bani alocaţi prin acest fond, dar care au acumulat datorii şi nu au returnat sumele datorate cu penalităţile aferente, vor avea restricţii la finanţarea din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR). Această decizie se va aplica doar ...
Prefectura Constanţa a găzduit la sfîrşitul acestei săptămîni, şedinţa cu autorităţile publice locale implicate în derularea „Programului de înfiinţare a perdelelor forestiere“ în judeţul Constanţa. La şedinţă au participat Gheorghe Albu, Secretar de Stat la Ministerul Agriculturii şi ...