În ciuda condiţiilor mizere cu care se confruntă agricultura autohtonă, România va ocupa în 2010 locul doi în UE la producţia de porumb. Cu o producţie estimată la 9,4 milioane de tone, ţara noastră este depăşită numai de Franţa. Recolta foarte bună de anul acesta este o surpriză şi pentru cei care ...
UE promovează o politică protecţionistă în domeniul agriculturii. Comisarul european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Dacian Cioloş, a anunţat că viitoarea Politică Agricolă Comună (PAC) va include mecanisme de intervenţie pe piaţă, care să asigure o anumită stabilitate a veniturilor ...
Conform ministrului Agriculturii, Valeriu Tabără, pentru acest an, fermierii vor primi subvenţii pe suprafaţă în valoare de 130 de euro la hectar, mărite cu 11% faţă de cele pentru anul trecut, care erau de 117 euro la hectar. Începând cu jumătatea lunii octombrie, fermierii vor încasa pentru cererile ...
Directorul general al Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), Mihai Vădan, a anunţat, ieri, că, în perioada 1 octombrie - 29 octombrie, instituţia condusă de el lansează prima sesiune de depunere a proiectelor pentru Măsura 221, \"Prima împădurire a terenurilor agricole\" ...
Ieri a avut loc o întâlnire între ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, şi directorul regional al Băncii Mondiale (BM) la Bucureşti, Francois Rantrua. În cadrul discuţiei, oficialii BM şi-au reafirmat intenţia de continuare a colaborării cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) pentru ...
Exporturile româneşti de vin au mers mai prost anul acesta. În 2010, România a încasat din exporturile de vin din struguri proaspeţi aproape 5,7 milioane de euro, în primul semestru, în scădere cu 17,6% faţă de perioada similară din 2009, când a obţinut 6,9 milioane euro, potrivit datelor furnizate de ...
Între 1-29 octombrie, se desfăşoară a doua perioadă de depunere a cererilor pentru acordarea de ajutor specific producătorilor de lapte de vacă din zonele defavorizate, dar şi celor care urmăresc îmbunătăţirea calităţii produselor agricole. Potrivit HG.759/2010, ajutorul specific se acordă pentru ...
În şedinţa de Consiliu Judeţean Constanţa (CJC) din 23 august a fost aprobată repartizarea pe unităţi administrative a procentului de 20% din sume defalcate din cota de 22% din impozitul pe venit pentru susţinerea proiectelor de dezvoltare rurală, a proiectelor de infrastructură şi a programelor cu ...
Este un an de criză. Cel puţin scuza asta o auzim peste tot. Ce nu se spune însă este faptul că această criză nu este resimţită de toată lumea la fel. Anul 2009 nu a fost unul mai bun din punct de vedere economic, însă cei 66 de nou-intraţi în topul Forbes 500 Miliardari deţin firme cu afaceri ...
Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a declarat, ieri, legat de posibilitatea cultivării de organisme modificate genetic (OMG), că sprijină orice iniţiativă venită în ajutorul fermierilor, dar nu una care este împotriva mediului, arătând că MADR şi MMP au puncte de vedere diferite pe această temă. \"Eu ...
Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, analizează, astăzi, împreună cu agricultorii, măsurile de sprijin pentru aceştia şi soluţiile de finanţare accesibile lor, la conferinţa Mediafax Talks about Romanian Agriculture, ce are loc la Timişoara. La eveniment participă reprezentanţi ai autorităţilor ...
Situaţia dificilă prin care trece Primăria din Târguşor, unde mai activează doar primarul şi viceprimarul în acest moment, se regăseşte în cazul mai multor administraţii locale din judeţ. Printre primarii care se plâng de faptul că statul încearcă să pună ştreangul pe grumazul autorităţilor ...
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultura (APIA) a anunţat că a plătit suma de 112,9 milioane euro pentru mai multe măsuri din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală. Sprijinirea zonelor montane defavorizate, prinsă în Măsura 211, a primit 27,4 milioane de euro, pentru un număr total ...
Începând cu 16 octombrie, autorităţile române vor putea plăti agricultorilor sume în avans de până la 50%, în cadrul schemei de plată unică de suprafaţă pentru cererile depuse în 2010, a anunţat serviciul de presă al comisarului european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş ...
Proiectele întocmite pe fonduri europene rămân ultima speranţă pentru modernizarea administraţiilor locale. Primăriile sunt nevoite să strângă documentele necesare, să obţină avize şi să întocmească proiecte pe bani europeni pe bandă rulantă pentru a putea continua investiţiile în localităţi ...
ProCredit Bank acordă credite pentru investiţii în agricultură fără comisioane de analiză şi acordare. Oferta este valabilă pentru creditele accesate până la 31 octombrie. Creditele pentru investiţii în agricultură sunt destinate achiziţiilor de tractoare, utilaje agricole, combine noi sau folosite ...