UN CONSILIU, DA O conferință cu temă turistică este un fractal. Că vii cu zece minute înainte să-nceapă și schimbi câteva impresii cu oficialii, că asculți doar cuvântul de deschidere, că vii fix la mijloc și auzi fraze fără început și sfârșit sau că întârzii o oră și prinzi câteva replici ale ospătarilor care debarasează mesele... nu pierzi nimic, pentru că ideea de bază, repetată și sudată într-un întreg este asta - „Trebuie să se facă ceva“. Miercuri, în Mamaia, la Hospitality Real Estate, una dintre multele expo-conferințe de gen, șeful firmei de consultanță în turism Peacock Hotels, Paul Mărășoiu, a spus același lucru - „Dezvoltarea turistică se face acum exclusiv pe riscul și banii mediului privat. Propunerea noastră e următoarea: un consiliu al investitorilor din turism, care să aibă direcție de urbanism, un arhitect-șef, și care să emită documente cu greutate, pe care autoritățile să le ia în considerare. E ceva care trebuie să se întâmple rapid, pentru că avem de recuperat 25 de ani“. În străinătate, conceptul se numește „management al destinației“ și e, în esență, un parteneriat public-privat, explică și directorul general al Camerei constănțene de Comerț (CCINA), Ion Dănuț Jugănaru - „Statul încearcă să se retragă, încet-încet, din dezvoltarea turistică, dar asta nu înseamnă că trebuie să își ia mâinile de pe promovare. Ministerul Turismului trebuie să facă reclamă țării, să spună că România e o destinație turistică bună. Acum avem prea multe grupuri mici de promovare, care n-au o idee comună. Trebuie să existe încredere în destinație; adică în România este nevoie de stabilitate legislativă și de o imagine externă bună, iar asta e dincolo de voința și posibilitățile mediului privat. Să fie clar - nu promovezi turismul, ci țara“.

AMALGAM SEMI-FUNCȚIONAL Dar, dincolo de peisaje și lucruri care dau bine pe vederi poștale, ce promovezi? O scurtă plimbare prin Mamaia și Mamaia Nord dezvăluie un adevărat curcubeu de stiluri arhitectonice și o dezvoltare (sau stagnare) într-o mie de direcții. Un holiday resort Caraibe, care seamănă cu ceva desprins din Cap Aurora - Topaz 1970-comunism, stă lângă o clădire cu coloane romane, lăsată în paragină, care stă lângă o vilă în stil mediteranean, care stă lângă o pârloagă, care stă lângă o chestie d-asta balcanico-manelistică, cu termopane cu ramă aurie și gresie pe pereții exteriori. Totul e legat de un drum pe care cineva ar putea organiza test-drive off-road cu SUV-uri 4x4 și pe care, la prima ploaie, poți ieși cu barca. La câțiva pași dai de giratoriile kitchoase din Năvodari și de beach-bar-urile dărăpănate în stil Hawaii-după-apocalipsă. Cireașa de pe tort - promenadă în stil retro franțuzesc. Oui! În acest peisaj dezolant, dar optimist așa (se dezvoltă zona, bă, „heitărule“!), nu-i de mirare că valoarea proprietăților a scăzut constant. În principal pentru că cele mai multe dintre ele sunt supraevaluate, după cum punctează Mărășoiu - „Ce nu înțeleg oamenii e că nu vinzi o clădire, ci o afacere. Totul e legat. E ceva straniu aici - omul vrea să vândă, dar cere atât de mult, încât își dă seama că nimeni nu va cumpăra vreodată. E ca și când n-ar vrea să vândă. Dar vrea să-și recupereze banii băgați acolo. De ce-i blocaj în real estate-ul turistic? Pentru că s-a construit alandala, după chipul și asemănarea investitorului fără tangență cu turismul. Sunt imobile cu vagi funcționalități hoteliere. Capitalul autohton e angajat cu greu, iar de străini nu se pune problema, nu le trezim interesul cu oferta curentă“.

DE CE? Poate pentru că indicele de sezonalitate de-aici e excesiv de mare. Sezonul e prea scurt, așa că investițiile se recuperează greu. Stai și te întrebi de ce s-au cumpărat/construit în primul rând diverse chestii. „Pentru că prețul era bun“, spune Jugănaru - „Apoi a venit criza și s-au devalorizat, așa că oamenii țin acum de preț. Vor să recupereze investiția. Oricum, sunt mai multe proprietăți de vânzare decât s-ar putea cumpăra vreodată. Dar ce te faci că vine și taxa de paragină...“. În concluzie, se vor pierde bani. Deci trebuie să se facă ceva!