Companiile care investesc în construcţia de locuinţe destinate închirierii vor beneficia de facilităţi fiscale, decizia vizînd creşterea ofertei pe acest segment al pieţei rezidenţiale, a declarat ministrul delegat pentru Lucrări Publice şi Amenajarea Teritoriului, Laszlo Borbely. Facilităţile vor fi introduse prin Legea chiriilor, aflată în stadiu de proiect şi care ar urma să intre în vigoare anul viitor. "Legea chiriilor va introduce facilităţi fiscale pentru dezvoltatorii imobiliari care finanţează construcţia de locuinţe în regim de închiriere şi va stimula primăriile să încheie parteneriate public-private în vederea realizării unor astfel de unităţi locative", a spus Borbely. El a menţionat că autorităţile nu au stabilit încă tipurile de facilităţi destinate investitorilor.
Preşedintele Uniunii Naţionale Imobiliare, Gabriel Zamfir, consideră că noile prevederi vor determina o creştere a numărului de locuinţe destinate închirierii şi, implicit, o scădere a nivelului chiriilor. “80-90% dintre locuinţe sînt ocupate de proprietari şi doar 10-20% din spaţii sînt închiriate”, a afirmat Zamfir. El a precizat că, în statele europene, între 60% şi 80% dintre locuinţe sînt ocupate de chiriaşi. Reprezentanţii Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului (MTCT) au anunţat, recent, că vor elabora o lege a chiriilor, care va reglementa, printre altele, nivelul chiriei pentru locuinţele aflate în proprietatea statului. Oficialii MTCT s-au referit şi la o serie de măsuri pentru sprijinirea unor asociaţii locative, non-profit, care să dezvolte locuinţe destinate închirierii, cu ajutorul unor mecanisme de finanţare. După modelul austriac, finanţarea asociaţiilor ar putea să fie realizată prin credite cu dobînzi subvenţionate, pe termen lung.