După ce a susţinut clar şi răspicat că DNA-ul acţionează împotriva lui pentru a-l opri să candideze la preşedinţie, întrucât cei de la Putere se simt ameninţaţi de faima lui, patronul OTV, Dan Diaconescu, lansează în presă o altă bombă. El a povestit, luni seară, cum a ajuns să candideze la preşedinţie şi i-a acuzat pe Traian Băsescu şi Emil Boc de faptul că ar fi pus la cale arestarea lui pentru că ar deţine o casetă compromiţătoare cu Elena Udrea. „S-au cheltuit până azi mai mult de şase milioane de euro cu anchetarea mea. (...) 18 mii de ore de ascultare, 80% din procurorii DNA şi procurorii DIICOT lucrează numai în cazul meu. Puteau să se întâmple toate astea dacă domnul Boc nu ştia nimic? Ştiind de arestarea mea, Traian Băsescu putea să intervină şi să spună, ca în cazul Popovici, că un ziarist pe teritoriul României, conform hotărârii CEDO, nu poate fi percheziţionat la domiciliu\", a afirmat Diaconescu. El nu doreşte să dea în vileag ce anume arată imaginile înregistrate pe acea casetă până nu i se dă voie din partea celui care i-a şi dat caseta, explicând că doar deontologia profesională l-ar fi împiedicat să dea pe post aceste înregistrări. \"Am întâlnit oameni care au plecat din ţară şi, în drumul lor spre aeroport, mi-au lăsat astfel de casete cu rugămintea „nu daţi această casetă decât când vă vom suna noi\", a afirmat patronul OTV.