S-A ÎNREGISTRAT Românii au susţinut candidatura independentă a lui Mircea Diaconu, considerând că România merită să fie reprezentată şi de astfel de oameni de valoare. Ei i-au trimis actorului, până marţi seară, 117.379 semnături conforme. În fapt, ele au fost mai multe, căci oamenii de la ţară care nu au avut imprimante au făcut tabele de mână în care au semnat. Din păcate, Biroul Electoral Central (BEC) le-a considerat nule pe acestea. Pentru actorul Mircea Diaconu ele au cântărit mult mai mult însă, fiind vizibil emoţionat în momentul în care a vorbit despre ele. Cu dosarele după el, Mircea Diaconu şi-a înscris candidatura ca independent la BEC. Acum are de aşteptat, căci membrii Biroului Electoral trebuie să evalueze candidaturile tuturor celor ce s-au înscris în cursa pentru electroparlamentare. Practic, în următoarele zece zile, membrii BEC trebuie să analizeze semnături şi candidaţi, urmând ca la final să anunţe care sunt cei care pot să participe la alegerile din 25 mai.
URMEAZĂ LUPTA ÎN INSTANŢĂ Imediat ce judecătorii Biroului Electoral i-au înregistrat candidatura „Filantropicului” Mircea Diaconu, cei de la Agenţia Naţională de Integritate (ANI) au sărit ca arşi şi au depus contestaţie. Diaconu a recunoscut că se aştepta la asta: „Oricine poate să-mi conteste candidatura. Totul se judecă, însă, la Tribunalul Bucureşti şi la Curtea Supremă, în două termene foarte scurte, de 48 de ore. Orice contestare se judecă la tribunal. Îmi doresc să ajung în instanţă. Alături de mine este o casă celebră de avocatură. Sunt un cetăţean european şi-mi doresc să mi se respecte drepturile“. Actorul Mircea Diaconu a fost achitat, recent, de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul în care este acuzat de conflict de interese, instanţa dispunând ca acesta să plătească o amendă administrativă de 1.000 de lei. Cei de la ANI s-au burzuluit însă, spunând că decizia Curţii de Apel „nu influenţează în niciun fel interdicţia de a ocupa o funcţie sau o demnitate publică, respectiv cea de membru al Parlamentului European“, stabilită prin decizie definitivă de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.