Cursurile on-line în domeniul diagnosticării precoce a tulburărilor de spectru autist pentru medicii de familie, pediatri şi psihiatri, organizate de Fundaţia Romanian Angel Appeal, în parteneriat cu Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi, au debutat în aceste zile. Ele se bucură de un real succes, fiind deja înscrişi patru sute de medici. Cursurile au în alcătuire două module. Primul face referire la „Tulburări de spectru autist”, şi are în componenţă o serie de informaţii complete şi actualizate în domeniu. La sfârşitul cursului, participanţii vor susţine un test cu 30 de întrebări, fiecare cu patru opţiuni de răspuns. Timpul acordat pentru rezolvarea întrebărilor este de 45 de minute, fiecare participant trebuind să răspundă corect la 23 de întrebări pentru a promova. Fiecare promovat va primi câte 18 credite de Educaţie Medicală Continuă, oferite de Colegiul Medicilor din România. Cel de-al doilea modul - „Diagnosticul precoce al tulburării de spectru autist” -conţine informaţii privind diagnosticarea precoce a tulburărilor de spectru autist, dar şi legate de referirea cazurilor cu diagnostic prezumptiv. Acest testul cuprinde 23 de întrebări, participanţii trebuind să răspundă corect la 18, în cel mult 40 de minute. Pentru acest modul sunt oferite 14 credite.