Modificările aduse de guvernanţi Codului Muncii au intrat în atenţia membrilor Comisiei Europene, care au declarat că analizează amendamentele aduse actului legislativ pentru a se asigura că acestea sunt compatibile cu legislaţia europeană. „CE a luat la cunoştinţă faptul că Parlamentul de la ...
În condiţiile în care, în România, dialogul social nu mai există, guvernanţii ignorând cu desăvârşire opinia partenerilor sociali, salariaţilor români le-a rămas o singură soluţie pentru a se face auziţi: să iasă în stradă şi să-şi strige nemulţumirea. Reprezentanţii celor cinci confederaţii ...
Guvernul şi-a asumat, marţi, răspunderea pe Codul Muncii, în ciuda protestelor sindicatelor şi opoziţiei. Drept reacţie, parlamentarii PSD, PNL şi PC au depus o moţiune de cenzură care va fi dezbătută şi votată în 16 martie. Pentru că nu a ţinut cont de proteste şi a ţinut cu îndârjire să-şi ...
De la declaraţia premierului Emil Boc, care anunţa că este posibil ca Executivul să-şi asume răspunderea în Parlament pe Codul Muncii şi până la aprobarea proiectului pe care Guvernul îşi va asuma răspunderea (adică de la „poate fi” la „va fi”) a trecut doar o săptămână, timp ...
Având în vedere faptul că atât sindicatele cât şi patronatele resping modificările aduse de Guvern Codului Muncii, ceea ce dă de bănuit cu privire la adevăratul beneficiar al acestor schimbări, membrii Executivului au decis să aplice o nouă strategie în discuţiile pe marginea actului normativ. Mai ...
Preşedintele Traian Băsescu a declarat ieri, la bilanţul Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), că instituţia nu se află la nivelul la care ar trebui să fie. „Oriunde pui degetul, apar elemente de corupţie, fie că vorbim despre ceea ce am văzut anul trecut la Piteşti, cu permisele auto ...
Dialogul social în România nu mai există, partenerii sociali sunt ignoraţi complet de Guvern, iar rolul Parlamentului a dispărut, actele normative importante, care decid soarta a milioane de români, fiind adoptate prin angajarea răspunderii Executivului. Premierul Emil Boc a anunţat, vineri, că există ...
Reprezentanţii Federaţiei “Solidaritatea Sanitară” susţin că salariile nu au fost majorate cu 15%, aşa cum a promis Guvernul, ci doar cu 11,25%, astfel că angajaţii din sectorul sanitar vor cere în instanţă recuperarea reducerilor salariale şi vor organiza în perioada următoare acţiuni de ...
Europarlamentarul social democrat Corina Creţu a declarat că, în timp ce puterea de la Bucureşti impune regimul poliţienesc, dialogul social moare în România. „Preţurile în România se află pe un trend crescător şi nu este nevoie de o şedinţă de spiritism să vezi că acest trend va continua ...
Liderii celor cinci confederaţii sindicale vor anunţa, mâine, acţiuni de protest, după ce vor analiza forma finală a proiectelor Codului Muncii şi Codului de dialog social, pe care urmează să le primească astăzi. Preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), Dumitru Costin, a spus, ieri, la finalul unei ...
Noul Cod al Muncii iscă în continuare dezbateri aprinse. Dacă patronatele afirmă că sunt perfect de acord cu modificările acestuia, sindicaliştii consideră că ce e bine pentru patroni, este rău pentru angajaţi. Preşedintele CNSLR Frăţia Mureş, Călin Orlando Cociş, a reclamat, ieri, \"concubinajul ...
Reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI) au participat, alături de sindicalişti şi patronate, la discuţiile purtate pe baza controversatului Codului Muncii. La întâlnire au participat şi ministrul Muncii, Ioan Botiş, dar şi oficiali ai Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM). Ioan Botiş a ...
Sindicatele şi patronatele au trimis propria variantă a Codului Muncii, în care au inclus toate modificările pe care le vor la proiectul de lege, premierului Emil Boc. Cele cinci confederaţii sindicale şi patru confederaţii patronale au semnat, vineri, propunerile de modificare a Codului muncii şi a Codului ...
Pe principiul „Câinii latră, caravana trece”, ministrul Muncii, Ioan Botiş, a declarat, miercuri, că îşi va susţine în Guvern varianta de modificare a Codului Muncii propusă sindicatelor, dar că documentul poate fi modificat dacă Executivul va decide că sunt recomandări care pot fi preluate ...
Ministerul Muncii renunţă la intenţia de a obliga angajatul reclamant să aducă probe în conflictele de muncă şi menţine această dispoziţie în sarcina angajatorului, la fel ca în prezent, potrivit ultimei variante a proiectului de modificare a Codului Muncii. De asemenea, ultima variantă a proiectului de ...
Sindicatele şi patronatele trebuie să trimită premierului, până vineri, un punct de vedere comun privind modificările la Codul Muncii şi celelalte legi negociate până în prezent, urmând ca până în 26 ianuarie, Emil Boc să analizeze şi să comunice care dintre propuneri lor vor fi luate în calcul ...