Guvernul României îşi va asuma astăzi răspunderea, prima dată în istoria post-decembristă, pentru nu mai puţin de trei legi importante, privind salarizarea unică, educaţia şi agenţiile guvernamentale. Modalitatea prin care primul ministru Emil Boc a decis să treacă peste capul Parlamentului cele trei ...
Preşedintele Asociaţiei Magistraţilor din România (AMR), Mona Pivniceru, a criticat prevederile Legii salarizării unice, spunînd că nu poate fi calificată juridic ca fiind o lege. Atît de controversata lege, aflată în stadiu de proiect, înjumătăţeşte salariile magistraţilor, ceea ce îi nemulţumeşte ...
Confruntat cu perspectiva unor masive mişcări sindicale pe fondul măsurilor adoptate pe timp de criză, Guvernul riscă să agite şi spiritele tinerilor, prin soluţiile pe care doreşte să le adopte pentru reforma în educaţie. Dezbaterile organizate în ultimele două zile pe marginea sistemului de ...
Avocatul Poporului, Ioan Muraru, consideră că impunerea a zece zile de concediu fără plată pentru toţi bugetarii poate fi obligatorie din punct de vedere juridic, doar dacă este stabilită printr-o lege adoptată de Parlament sau printr-o ordonanţă a Guvernului, potrivit Constituţiei României. În ...
Ministerul Transporturilor a finalizat proiectul de hotărîre de Guvern privind modificarea şi completarea Hotărîrii Guvernului nr. 876/2007 pentru stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la regimul transporturilor navale. Secretarul de stat din cadrul Ministerului Transporturilor, Valentin Preda, a declarat ...
Contestata decizie privind restructurarea sau comasarea agenţiilor naţionale aflate în coordonarea ministerelor se dovedeşte a fi de un heirupism cras, cel puţin la nivelul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii (MTI). Imediat după şedinţa de miercuri a Guvernului, în care s-a hotărît exact ce ...
Munca voluntară este, în opinia preşedintelui Blocului Naţional Sindical (BNS), Dumitru Costin, o alternativă la concediul forţat, fără plată. El a declarat, ieri, că Executivul ar trebui să convingă oamenii să facă 10 zile de muncă voluntară, nu să-i trimită în concediu fără plată forţat ...
Sindicaliştii afiliaţi la Sed Lex nu vor fi solidari cu cei ai Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Public, care au anunţat că demarează procedura de strîngere de semnături pentru declanşarea conflictului de muncă la nivelul administraţiei publice. Decizia sindicaliştilor a fost luată ca urmare a ...
Sindicatul Naţional al Funcţonarilor Publici (SNFP) va începe să strîngă semnături pentru declanşarea conflictului de muncă la nivelul administraţiei publice. Decizia sindicaliştilor a fost luată ca urmare a declaraţiilor unor reprezentanţi ai clasei politice cu privire la diminuarea personalului ...
Competenţele lingvistice şi tehnologice pe care elevii le au la absolvirea liceului vor fi certificate printr-un Europass, document valabil în toată UE, a precizat ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, la discuţiile de sîmbătă pe tema Codului Educaţiei. “Examenul de bacalaureat va fi structurat pe ...
Sindicatele angajaţilor din sistemul penitenciar au anunţat amînarea grevei de avertisment, ca urmare a demarării negocierilor pentru modificarea Acordului Colectiv. Protestele ar fi trebuit să aibă loc ieri, în toate penitenciarele din ţară, acţiunea fiind organizată de Sindicatul naţional al ...
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţămînt (FSLI) consideră că nota Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării (MECI) trimisă inspectoratelor şcolare referitoare la reducerea numărului de posturi este nulă şi încalcă prevederile legii privind numărul de posturi din învăţămînt finanţate ...
Deşi producătorii şi-au pus speranţe în Codul de Bune Practici pentru a-şi comercializa mai bine produsele, se pare că aceştia au pierdut deja prima bătălie cu marile reţele de magazine. Considerată mult timp o iniţiativă care ar putea conduce la reducerea preţurilor, aplicarea Codului de Bune Practici ...
Federaţia “Alma Mater” vrea să dea în judecată Guvernul pentru nerespectarea hotărîrilor judecătoreşti referitoare la Legea 221/2008 privind majoarea salariilor profesorilor, dar şi pentru “conduita abuzivă exercitată cu rea-voinţă de Executiv”. Decizia a fost luată de Biroul ...
Italia - Român condamnat pentru molestarea sexuală a unei jurnaliste Un român a fost condamnat joi, în Italia, la doi ani şi jumătate de închisoare, pentru agresarea sexuală a unei jurnaliste care oprise cu maşina la un semafor din Roma. Românul în vîrstă de 35 de ani, care se ocupă cu spălarea ...
În condiţiile în care Ministerul Apărării (MAp) nu are bani să plătească nici măcar două sporuri către angajaţi, managementul controversat al armatei nu încetează să uimească: în plină criză financiară s-a înfiinţat Direcţia Calitatea Vieţii Personalului! Această structură se va ocupa de ...