România acordă importanţă prezervării propriei identităţi a minorităţii de aromâni din Albania, i-a transmis, ieri, ministrul de externe, Andrei Marga, ambasadorului albanez la Bucureşti, Sami Shiba. Şeful diplomaţiei a subliniat, în acest context, că cele două comunităţi, respectiv de aromâni din Albania şi de albanezi din România, constituie punţi de legătură între cele două state şi stau la baza relaţiilor existente de prietenie româno-albaneze. În cadrul întâlnirii s-au examinat stadiul şi perspectivele de dezvoltare a relaţiilor bilaterale prin prisma cooperării în domenii cu relevanţă pentru dialogul UE – Albania, cât şi pentru creşterea schimburilor economice şi a comerţului bilateral. De comun acord, ambele părţi au agreat importanţa intensificării dialogului politic şi a contactelor bilaterale interguvernamentale. Totodată, s-a subliniat importanţa stabilirii de contacte directe între comunităţile oamenilor de afaceri din cele două state, informează MAE. Şeful diplomaţiei române a exprimat convingerea că Tirana va intensifica eforturile pentru a trece cu succes cele două teste importante în parcursul european al Albaniei: alegerea preşedintelui şi continuarea implementării reformelor într-un mod susţinut, până la evaluarea Comisiei Europene din această toamnă. Ministrul Andrei Marga a reiterat disponibilitatea părţii române de a oferi expertiză europeană în domenii de interes pentru partea albaneză, ca o dovadă concretă de sprijin pentru perspectiva europeană a Albaniei. Ambasadorul albanez în România, Sami Shiba, a exprimat mulţumiri pentru sprijinul constant acordat de România pentru parcursul euro-atlantic al ţării sale, cât şi pentru rolul jucat de România în momente importante din istoria Albaniei, evocându-se în context aniversarea, în noiembrie 2012, a centenarului independenţei de stat albaneze. De asemenea, ambasadorul albanez a accentuat interesul Albaniei pentru consolidarea cooperării bilaterale multisectoriale, cu accent pe domeniul economic, şi a menţionat deschiderea părţii albaneze pentru abordarea problemelor de pe agenda bilaterală.