Aşa cum era de aşteptat, barca tricoloră de 8+1 a cucerit, duminică, singura medalie pentru delegaţia tricoloră prezentă la Campionatul Mondial de canotaj de la Karapiro (Noua Zeelandă). Din păcate, nu a fost cea mai aşteptată medalie, cea de aur, echipajul României, din care face parte şi sportiva de la CS Farul (antrenor Dumitru Răducanu), Diana Bursuc, trecând linia de sosire al treilea. Roxana Cogianu, Ionela Zaharia, Diana Bursuc, Ioana Crăciun, Adelina Cojocariu, Nicoleta Albu, Camelia Lupaşcu, Eniko Mironcic şi cârmaciul Teodora Stoica, au fost cronometrate cu 6 minute, 18 secunde şi 96 de sutimi. Proba a fost câştigată de Statele Unite ale Americii, care a terminat cursa în 6 minute, 12 secunde şi 42 de sutimi, în timp ce medalia de argint a fost adjudecată de echipajul din Canada, cu timpul de 6 minute, 16 secunde şi 12 sutimi. Româncele nu au avut o cursă lipsită de emoţii, acestea reuşind să depăşească barca Marii Britanii (6:20.84) pe ultimii metri şi să menţină pe podiumul mondial, după ce la ediţia precedentă, desfăşurată în Polonia, tricolorele au cucerit argintul. Pentru Diana Bursuc acesta este cea de-a doua medalie importantă din acest sezon, în luna septembrie eleva lui Dumitru Răducanu devenind campioană europeană în proba „regină” a canotajului.