Diana Nemeş, cercetată în dosarul de evaziune fiscală de peste 15 milioane de euro, alături de soţul său, Radu Nemeş, de Sorin Blejnar şi de Codruţ Marta, va sta 30 de zile în închisoare. Un judecător de drepturi şi libertăţi de la Curtea de Apel Bucureşti a confirmat, astăzi, măsura arestării preventive pentru 30 de zile pe numele Dianei Nemeş, cercetată în dosarul de corupţie al lui Sorin Blejnar. Magistratul a respins ca nefondată cererea acesteia de înlocuire a arestului preventiv cu arestul la domiciliu. Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată la instanţa supremă. Diana Nemeş, cercetată în dosarul de evaziune fiscală de peste 15 milioane de euro, alături de soţul său Radu Nemeş, de Sorin Blejnar şi de Codruţ Marta, a fost extrădată din SUA, fiind dusă la DNA pentru a fi audiată, au declarat surse judiciare.