Diana Ross rămâne o divă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Diana Ross rămâne o divă

Monden 26 Noiembrie 2014 / 00:00 420 accesări

Gala American Music Awards 2014 și-a anunțat, duminică noapte, câștigătorii, iar printre vedetele care au produs cea mai mare senzație a fost inegalabila Diana Ross. Cântăreața de 70 de ani a readus în prim plan imaginea divei de odinioară, cu o toaletă accesorizată cu o extravagantă pelerină din pene. Într-o rochie neagră de catifea, care îi scotea în evidență talia de invidiat pentru o femeie de vârsta ei, Diana Ross a produs stupoare cu pelerina ei de pene. Au întregit imaginea cerceii de argint încrustați cu diamante, asortați la un colier de diamante, dar și părul ei într-o amplă coafură afro cu care ne-a obișnuit de-a lungul timpului. Diana Ross a părut să facă un compromis numai în ceea ce privește încălțările. A renunțat la tocurile cui pentru o pereche comodă de sandale cu platformă, pe care însă le-a purtat cu ciorapi, ceea ce a ridicat tensiunea criticilor de modă, care însă nu au îndrăznit să o critice.

Diana Ross a urcat pe scenă în cadrul galei American Music Awards 2014 și a prezentat-o pe tânăra sa colegă Taylor Swift, înainte de a-i înmâna Premiul pentru Excelență Dick Clark. Diana Ross a ținut însă să-i aducă un omagiu lui Dick Clarke, prezentator și producător de emisiuni radiofonice, una dintre primele personalități din lumea muzicii care a recunoscut popularitatea și importanța muzicii comunității afro-americane, ceea ce a încurcat puțin socotelile producătorilor spectacolului transmis live. Una este însă Diana Ross!

Taguri articol


12