Dick Marty dat în judecată?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Dick Marty dat în judecată?

Externe 07 Iulie 2007 / 00:00 548 accesări

Vicepreşedintele polonez al Parlamentului European şi fost consilier pentru securitate naţională a declarat că îl va da în judecată pe raportorul Dick Marty, care i-a inclus numele în raportul ce acuză Polonia şi România că au găzduit închisori secrete CIA.

Marek Siwiec a spus că i-a cerut raportorului Consiliului Europei, Dick Marty, să-i scoată numele din raportul în care este menţionat ca unul dintre oficialii care erau la curent cu operaţiunile CIA şi care pot fi consideraţi vinovaţi pentru închisorile secrete. “Nu am primit niciun răspuns de la Marty, astfel încît voi fi obligat să încep procedurile juridice pentru fals, pentru acţiuni menite să-mi strice reputaţia”, a subliniat Siwiec. El este, în prezent, vicepreşedintele polonez al PE.

Potrivit raportului Marty, Polonia a găzduit în închisorile secrete pe unii dintre cei mai importanţi prizonieri ai SUA. El şi-a bazat raportul pe discuţii cu mai mult de 30 de oficiali din serviciile de informaţii europene şi americane, dar Polonia şi România resping concluziile, pentru că niciuna dintre surse nu este identificată. Marty a apărat folosirea surselor sub acoperirea anonimatului, spunînd că trebuie protejate, pentru că ar putea fi acuzate de înaltă trădare în ţările lor, în cazul în care identitatea le-ar fi dezvăluită.



12