În condiţiile unor bugete de austeritate, în vederea accelerării absorbţiei de fonduri structurale, primarii de comune din toată ţara consideră că se impun de urgenţă măsuri financiare. „Aşa cum este prevăzut şi în programul de guvernare, considerăm că se impune de urgenţă instituirea măsurilor pentru asigurarea, de la bugetul de stat, a sumelor necesare pregătirii şi cofinanţării proiectelor, eliminarea cotei TVA pentru proiectele cu finanţare externă, fie prin scutirea furnizorilor, fie prin instituirea unei proceduri de compensare a TVA-ului de la furnizor cu cel pe care îl are de încasat de autorităţile locale, rezultatul fiind scutirea autorităţilor locale la plata acestui TVA“, a declarat prim-vicepreşedintele Asociaţiei Comunelor din România, Mariana Gâju. Ea a mai spus că, în condiţiile în care asistăm la o evoluţie rapidă a cursului la 4,3 lei/euro, primarii se află în imposibilitatea suportării diferenţelor de curs valutar, considerate cheltuieli neeligibile care se suportă din bugetul beneficiarului de proiect, şi consideră că se impune finanţarea diferenţelor de curs valutar din bugetul de stat. Primarul comunei Cumpăna a precizat că diferenţa de curs valutar este unul dintre motivele pentru care autorităţile locale ajung să nu mai poată cofinanţa proiecte necesare pentru comune.