Club Volei Municipal Tomis Constanţa a încheiat „dubla” cu Jastrzebski Wegiel, din Liga Campionilor la volei masculin, cu zero puncte în clasament şi cu două seturi câştigate. Deţinătoarea titlului în România nu a reuşit mai mult de un set pe meci în faţa medaliatei cu bronz din ediţia trecută a campionatului polonez, care la ora actuală se află pe locul 5 în clasament, cu 16 puncte obţinute după şase victorii şi trei eşecuri. Până la urmă, diferenţa a făcut-o şi campionatul în care evoluează cele două echipe, Wegiel având adversare de valoare etapă de etapă, spre deosebire de CVM Tomis, în România.
Marţi seară, la Jastrzebie Zdroj, voleibaliştii constănţeni au reuşit un joc mult mai bun decât pe teren propriu, în special graţie lui Martin Nemec, universalul slovac aflat la primul meci pentru noua sa echipă. Poate că, dacă ordinea disputării partidelor cu polonezii ar fi fost alta, un succes pe teren propriu era posibil, chiar şi cu scorul de 3:2! Statistica pe care Confederaţia Europeană de Volei a afişat-o pe site-ul propriu evidenţiază mai mulţi jucători de la CVM Tomis ca fiind cei mai buni în meciul de marţi seară. Astfel, Nemec a fost lider la atacuri câştigătoare, cu 23, urmat de Lasko (19). Spînu a fost considerat jucătorul cu cel mai bun serviciu, datorită celor doi aşi, la egalitate cu Nemec şi Rodriguez. La preluarea din serviciu, cel mai bine a stat Rodriguez, cu 35%, urmat de Ivanov, cu 24%. În fine, la puncte din blocaj primul a fost Lasko, 7p, urmat de Massinatori, cu 5p. De precizat că, iniţial, conform cifrelor afişate marţi seară, ambii aveau câte 6p, dar statistica meciului a apărut modificată miercuri! De aceea, Nemec a pierdut titlul de cel mai bun jucător al partidei, un punct din cele 27 fiindu-i scăzut, astfel că a ajuns la egalitate cu Lasko, 26 de puncte fiecare. Site-ul cev.lu l-a preferat pe italianul de origine poloneză, care a stat mai bine la capitolul break point (puncte realizate pe serviciul propriei echipe).
Astăzi, de la ora 18.00, la Ankara, este programată şi cealaltă partidă din etapa a 4-a a Grupei F, echipa locală Halkbank primind vizita austriecilor de la Hypo Tirol Innsbruck. Clasament Grupa F: 1. Halkbank 9p (setaveraj: 9:2), 2. Jastrzebski 9p (10:5), 3. CVM TOMIS 3p (6:10), 4. Hypo Tirol 0p (1:9).