Puţini proprietari de restaurante, hoteluri, terase şi cluburi cunosc legea drepturilor de autor şi ştiu că pentru a putea difuza muzică în unităţile pe care le deţin au nevoie de licenţă. Pentru a remedia acest lucru, inspectorii Uniunii Producătorilor de Fonograme din România (UPFR) au demarat o campanie de informare a agenţilor economici. „Remuneraţiile către UPFR reprezintă dreptul patrimonial pentru producătorii de fonograme, mai exact, pentru casele de producţie care au imprimat melodiile difuzate pe un suport audio sau audio-video. Agenţii economici plătesc aceste remuneraţii pentru că se folosesc de un produs creat de altcineva, produs care îi ajută în desfăşurarea activităţii”, a declarat directorul executiv al UPFR, Adina Scrioşteanu. Împreună cu lucrătorii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor (SIF) al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa, inspectorii UPFR au demarat un control pe litoral pentru a informa agenţii economici despre obligaţiile pe care le au şi pentru a le solicita să obţină licenţa pentru a putea funcţiona în legalitate. Potrivit coordonatorului Departamentului Ambiental din cadrul UPFR, inspectorul şef Ştefan Oprişan, la nivelul judeţului Constanţa sunt aproximativ 2.000 de agenţi economici care difuzează muzică în spaţii publice, dintre aceştia 30% refuzând să intre în legalitate. În 2009, lucrătorii SIF au întocmit 110 dosare penale pentru agenţii economici care au difuzat muzică în unităţile pe care le deţineau deşi nu aveau licenţă, iar, de la începutului anului 2010 şi până în prezent, au fost întocmite 50 de dosare penale, potrivit şefului SIF, comisarul şef Ion Tomescu.