Primele meciuri în direct pe Digi Sport 3 sunt din campionatele interne ale Angliei (Premier League) şi Italiei (Serie A). Digi Sport 3, cel de-al treilea canal de sport al RCS & RDS, va începe să emită de sâmbătă, 27 august 2011. Digi Sport 3 este garanţia iubitorilor de sport că vor putea vedea totul în direct şi că vor avea de unde alege! Cel de-al treilea canal al televiziunii româneşti care transmite cele mai multe şi mai importante competiţii sportive este creat pentru a oferi telespectatorilor posibilitatea de a urmări live un număr şi mai mare de competiţii sportive. Încă din primele zile de emisie, programul Digi Sport 3 va asigura transmisiuni directe din mai multe competiţii europene şi internaţionale. Primele meciuri programate în direct, sâmbătă, sunt din campionatul Angliei, Premier League (Aston Villa – Wolverhampton, orele 14.00 şi Liverpool – Bolton, orele 19.30) şi din campionatul Italiei Serie A (Cagliari – Millan, 21.45). Sâmbătă şi duminică, 27 şi 28 august, va fi transmis, începând cu orele 16.00, Campionatul Mondial de Judo de la Paris. Duminică, fanii sporturilor cu motor vor putea viziona live cursele Moto GP Indianapolis – United States, începând cu orele 18.00.