Digul de larg din Portul Constanţa ar putea beneficia de bani europeni

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Digul de larg din Portul Constanţa ar putea beneficia de bani europeni

Politică 30 Septembrie 2008 / 00:00 594 accesări

Printr-un proiect demarat de Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa (CNAPMC), autorităţile portuare vor investi masiv în construirea unui dig de larg. Proiectul este propus spre finanţare prin Programul Operaţional Sectorial pentru Transporturi 2007-2013, iar valoarea investiţiei depăşeşte 120 de milioane de euro. Reprezentanţii CNAPMC susţin că cererea de finanţare a finalizării digului de larg din Portul Constanţa a fost aprobată de autoritatea de management din cadrul Ministerului Transporturilor, aplicaţia de finanţare fiind deja transmisă către Comisia Europeană, spre analiză. Fondurile pentru finanţarea proiectului vor proveni în proporţie de 69,25% din fonduri structurale, restul sumei fiind repartizată de la bugetul de stat. Finalizarea digului de larg, care va consta în executarea un tronson de 1.050 metri, are ca scop îmbunătăţirea condiţiilor de exploatare portuară prin diminuarea agitaţiei valurilor în bazinul portuar, sporirea siguranţei navigaţiei în interiorul portului şi reducerea efectelor distructive ale apei asupra infrastructurii portuare. Conform unui studiu realizat de \"Royal Haskoning\", din Olanda, se arată că danele 126, 127 şi eventual molul III S sînt neoperabile pe vînturi puternice din est, iar finalizarea digului va reduce propagarea valurilor în port la nivel acceptabil pentru operarea în siguranţă a navelor. Studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic au fost întocmite de SC \"Iptana\".



12