DIICOT Constanța. Persoane arestate pentru trafic de minori și proxenetism. Printre cei 7 inculpați, se află și un minor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

DIICOT Constanța. Persoane arestate pentru trafic de minori și proxenetism. Printre cei 7 inculpați, se află și un minor

Eveniment 15 Noiembrie 2024 / 14:23 699 accesări

Miercuri, 13 noiembrie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța au dispus reținerea a 7 inculpați, cu vârste cuprinse între 17 și 31 de ani,cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de minori, trafic de persoane,proxenetism și complicitate la proxenetism.

Din cercetările efectuate a rezultat că, în perioada martie – noiembrie 2024, inculpatul în vârstă de 17 ani, profitând de starea de vulnerabilitate a unei victime minore (15 ani) a recrutat-o și adăpostit-o într-un imobil din municipiul Mangalia. Ulterior a transportat-o, în mod repetat, la diferite locații unde a obligat-o să practice prostituția.
Sumele de bani provenite din exploatarea sexuală a victimei au fost însușite de inculpat.

Totodată, în luna septembrie 2024 acesta a obținut beneficii materiale prin înlesnirea practicării prostituției de către o tânără, pe care a transportat-o personal sau prin intermediul altor persoane, în diverse locații unde aceasta a întreținut relații sexuale contra cost.
Din probatoriul administrat a reieșit că, în perioada martie – noiembrie 2024, un alt inculpat în vârstă de 19 ani, profitând de starea de vulnerabilitate unei victime și simulând sentimente de iubire față de aceasta, a adăpostit-o în imobile din municipiul Mangalia și a determinat-o să practice prostituția, înlesnindu-i racolarea clienților prin publicarea de anunțuri pe site-uri de profil. Sumele de bani obținute de persoana vătămată au fost însușite aproape integral de inculpat.

De asemenea, inculpatul în vârstă de 19 ani l-a sprijinit pe un coinculpat (22 de ani) în activitatea infracțională, promovând anunțuri matrimoniale cu privire la o altă tânără, căreia cel din urmă i-a înlesnit practicarea prostituției.

În sarcina unui inculpat în vârstă de 23 de ani s-a reținut că, în perioada mai – noiembrie 2024, profitând de starea de vulnerabilitate a unei victime și inducând-o în eroare cu privire la existența unei relații de dragoste, a exploatat-o prin obligarea la practicarea prostituției. Victima a fost adăpostită în stațiunea Saturn, inculpatul facilitându-i transportul la locațiile clienților. Sumele de bani obținute din activitatea infracțională au fost însușite de către inculpat.

Din actele de urmărire penală efectuate a mai rezultat că, în intervalul aprilie-noiembrie 2024, alți trei inculpați cu vârstele de 21, 22 și 31 de ani, au înlesnit mai multor victime practicarea prostituției, obținând astfel foloase materiale injuste.
Ieri, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Constanța a dispus arestarea preventivă a celor 7 inculpați, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța.



Ştiri recomandate

12