Dosarele instrumentate de DIICOT au dus, în zece ani de activitate a unităţii de parchet specializate pe criminalitate organizată, la trimiterea în judecată a 30.831 de pesoane, măsuri asiguratorii în cuantum de peste 5,2 miliarde lei şi confiscarea a 8,5 tone de droguri. Potrivit bilanţului DIICOT, procurorii au soluţionat, în cei 10 ani de la înfiinţarea structurii, 64.564 de dosare, în 10.038 fiind întocmite rechizitorii de trimitere în judecată. În total, din 2004 până în prezent, procurorii DIICOT au trimis în judecată 30.831 de persoane, 14.783 dintre ele fiind în stare de arest preventiv. În bilanţ sunt menţionate şi capturile de droguri din dosarele DIICOT: 3,5 tone de heroină şi cocaină, 5 tone de canabis şi rezină de cannabis, 500.000 de pastile de droguri sintetice (Ecstasy, LSD și altele), 4 tone de precursori stupefiante. "DIICOT a fost un proiect generos, a fost un proiect care a confirmat până la urmă, având în vedere că am putut colabora în aceşti ani cu 50 de ţări, că am putut încheia echipe comune de anchetă şi că am putut soluţiona cazuri-şscoală, care pot fi predate la orice seminar unde se învaţă cum se combate criminalitatea organizată şi terorismului", a spus procurorul şef interimar al DIICOT, Giorgiana Hossu, la o ceremonie organizată vineri, cu prilejul celor 10 ani ai DIICOT. Hossu asigură interimatul la şefia DIICOT după ce Alina Bica a fost arestată în dosarul despăgubirilor pentru un teren supraevaluat.