După cinci zile de dans şi cântec popular, reprezentative pentru toate zonele etnografice ale ţării, dar şi pentru tradiţia şi spiritualitatea ţărilor invitate - Republica Moldova, Grecia, Turcia, Serbia şi Armenia - cea de-a VII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Folclor „Dobroge, mândră grădină” se apropie de final. Întreaga suflare a folclorului românesc de la Eforie, Mamaia, Neptun, Jupiter, Venus, Pecineaga şi Albeşti se va reuni, sâmbătă, la Mangalia, unde emoţiile vor creşte în intensitate pentru cei peste 1400 de participanţi. Aceştia sunt invitaţi, de la ora 10.30, să participe gala laureaţilor, care va avea loc pe esplanada Casei de Cultură din Mangalia, nu înainte de a face „încălzirea”, de la ora 09.30, cu o paradă pe străzile oraşului.
De altfel, Mangalia a fost centrul care „a canalizat” toate emoţiile, aici fiind programate concursurile pentru fiecare din cele cinci secţiuni: Interpretare solişti vocali şi instrumentişti fără dizabilităţi, Interpretare solişti vocali şi instrumentişti cu dizabilităţi, Coregrafie dans popular naţional, Coregrafie dans popular internaţional şi Grupuri vocal-folclorice. Juriul festivalului este format din etnomuzicologul prof. Steluţa Popa, prof. dr. Maria Tănase Marin, compozitorul şi dirijorul Constantin Arvinte, maestrul coregraf Viorel Vatamaniuc şi maestrul coregraf Ion Cristian.
De la spectacolul de gală nu va lipsi nici frumoasa Festivalului „Miss Dobroge, mândră grădină”, care a fost aleasă, vineri seară, la Neptun. Festivalul Internaţional de Folclor pentru Copii şi Tineri Interpreţi „Dobroge, mândră grădină” este organizat de Asociaţia Culturală a Coregrafilor, Scenografilor, Artiştilor Liberi Profesionişti din Constanţa, primăriile oraşelor Mangalia şi Eforie, ale comunelor Pecineaga şi Albeşti şi agenţia de impresariat artistic Future Project, cu sprijinul Asociaţiei Litoral-Delta Dunării.