PROMISĂ IERI, DATĂ LA ANU’. Chiar dacă s-au bătut cu pumnul în piept la începutul anului că Sistemul Naţional Electronic de Plată a devenit practicabil, mai nou, sistemul va putea fi folosit în a doua jumătate a anului viitor. Preşedintele Asociaţiei de Plăţi Electronice din România (APERO), Adrian Apolzan, spune că românii îşi vor putea plăti, din august 2012, taxele, impozitele şi amenzile folosind cardul, din faţa calculatorului, printr-un sistem naţional integrat. „Sistemul Naţional Electronic de Plăţi este un serviciu care va oferi o alternativă pentru plata taxelor şi impozitelor atât pentru cetăţeni, cât şi pentru mediul de afaceri, prin intermediul mijloacelor electronice de plată. Este o platformă unică prin care se pot vizualiza şi achita toate contribuţiile către instituţiile publice înrolate“, a precizat Apolzan, încântat de vestea bună pe care o dă românilor. Reprezentantul APERO a explicat că la platforma naţională vor fi conectate sistemele locale existente şi vor fi introduse informaţiile legate de obligaţiile de plată, ajungându-se totodată la un control asupra cheltuielilor, la reducerea birocraţiei şi la mărirea volumului de taxe colectate. „Sistemul va genera economii de timp şi resurse atât pentru instituţii, cât şi pentru contribuabili. Vor scădea costurile cu personalul de la ghişee, iar cei care au de plătit vor evita cozile şi deplasările la ghişeele agenţiilor fiscale. Oricine va avea posibilitatea de a plăti taxele online de oriunde din lume, prin simpla accesare a internetului, utilizând cardul bancar“, a explicat Apolzan.
CU MÂNA ÎN BUZUNARUL ROMÂNILOR. Prin sistemul central, comisionul pe tranzacţie este de maxim 2%, dar nu poate depăşi 30 lei pe tranzacţie. Şi asta în condiţiile în care multe dintre administraţiile locale, în special cele din municipiile reşedinţă de judeţ, au implementat deja plata cu cardul, fără a mai genera alte costuri pentru contribuabili. Preşedintele APERO a mai spus că, potrivit calendarului înrolării, în prima etapă de înregistrare intră municipiile reşedinţă de judeţ şi municipiile sau oraşele cu populaţie mai mare de 150.000 de locuitori, iar în etapa a doua, municipiile şi oraşele de până la 150.000 de locuitori. Ultima etapă vizează înregistrarea comunelor şi a instituţiilor publice nevizate de primele două etape.