Începând de anul viitor, cei care dețin mai mult de cinci hectare de teren agricol vor primi o subvenție pe suprafață mai mare, de 210 euro pe hectar, măsura vizând să stimuleze, în acest fel, asocierea în domeniul agricol, a arătat, sâmbătă, vicepremierul Daniel Constantin, ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale. „Încercăm să avem o plată stimulativă. În continuare se vor primi subvenții de la un hectar în plus, fără niciun fel de limită, dar vor fi mai multe categorii de forme de sprijin. Prima categorie, 1-5 hectare, în anul 2015 va primi 170 de euro pe hectar; la a doua categorie, 5-30 hectare, încercăm să introducem acea plată redistributivă, stimulativă, de 40 de euro suplimentar față de cei 170 de euro pe care îi primesc cei din prima categorie. Pentru că, deși lucrurile au evoluat pozitiv după ce am introdus plata pe suprafață (...), încă mai aveam, ca și structură, o dimensiune medie a exploatațiilor destul de mică. Și vrem, după 25 de ani în care, din păcate, doar ne-am propus în programele politice, aveam ocazia acum, avem posibilitatea prin fonduri europene să stimulăm, nu doar să încercăm să-i convingem pe oameni să se asocieze”, a spus ministrul Agriculturii, într-o conferință de presă. Daniel Constantin a adăugat că, începând cu anul 2016, cei care vor lucra mai mult de cinci hectare și se vor orienta înspre producție, creând exploatații viabile, vor primi 120% din plata pe suprafață pentru cinci ani. Ministrul Agriculturii a ținut să remarce că plata pe suprafață a dus la creșterea suprafețelor de teren agricol lucrate, de la opt milioane de hectare în 2007 la aproape zece milioane de hectare în prezent, terenurile nelucrate reducându-se la aproximativ 300.000 hectare.