Aproape 1.000 de tineri s-au îmbulzit, săptămâna trecută, la Târgul Județean al Locurilor de Muncă să prindă un post din cele 400 oferite de angajatorii constănțeni. Reprezentanții Patronatului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (PIMM) din Constanța, cei care au făcut parte din organizarea evenimentului ce a avut loc la Pavilionul Expozițional, spun că peste 300 dintre cei care au pășit pragul târgului au fost intervievați. Totodată, aproape jumătate dintre cei care au participat la interviuri vor avea șansa să meargă mai departe în cursa pentru obținerea unui loc de muncă. ”Mai exact, 127 de tineri s-au calificat pentru un interviu final de angajare și sunt la un pas de obținerea unui loc de muncă. În perioada imediat următoare vom afla și care vor fi cei ce vor merge mai departe”, a declarat președintele PIMM Constanța, Iulian Gropoșilă. Tinerii participanți la Târgul Locurilor de Muncă au șansa să se angajeze în mai multe domenii de activitate. ”Au fost prezenți 40 de angajatori din mai multe domenii de activitate, printre care și industria IT, telecomunicații, construcții sau industria prelucrătoare. Au fost prezente și șantiere navale, precum și o firmă care produce instalații pentru agricultură. Cei care merg în faza finală vor putea să se angajeze în toate aceste domenii”, a spus Gropoșilă. Printre joburile disponibile, nu au lipsit cele de inginer, informatician, macaragiu, agent vânzări, manager vânzări, zugrav, agent curățenie, medic medicină generală, asistent, secretară, asistent manager, lăcătuș, operator calcul sau tâmplar. Târgul a fost organizat de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), în cadrul proiectului “Garanții pentru TINEri!”. Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 - 2013, implementat de CNIPMMR în parteneriat cu Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice - lider de proiect, Asociația Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România și Blocul Național Sindical.