Un tânăr ofiţer american, unul dintre cei mai buni din promoţia sa de la prestigioasa Şcoală Militară West Point din SUA, a fost condamnat pentru dezertare, după ce s-a înrolat în Legiunea Străină. Un tribunal american l-a condamnat pe sublocotenentul Lawrence J. Franks Jr. la patru ani de închisoare şi la excluderea din armată, pentru că şi-a abandonat unitatea în 2009, scrie ”The New York Times”. În prezent în vârstă de 28 de ani, el a declarat în Curtea Marţială că avea impulsuri sinucigaşe de mai mulţi ani, iar condiţiile dificile din Legiunea Străină i-au permis să scape de depresie: ”Aveam nevoie să fiu ud, să-mi fie frig şi foame. Aveam nevoie de viaţa istovitoare pe care am găsit-o în Legiune”. El a fost dat dispărut de la unitatea sa medicală de la Fort Drum, statul New York. Fără să-şi informeze familia, el a luat un zbor către Paris şi s-a înrolat pentru o perioadă de cinci ani în Legiunea Străină. Acest corp de elită al armatei franceze, creat în 1831, permite recruţilor să-şi schimbe identitatea şi să-şi facă o nouă viaţă. Devenit legionarul Christopher Flaherty, americanul a început de jos şi a înregistrat o ascensiune rapidă, marcată de numeroase decorări. Între altele, el a efectuat misiuni în Republica Centrafricană şi la Djibouti, a fost însărcinat cu securitatea generalului de brigadă Laurent Kolodziej, comandantul Armatei franceze în Mali, în timpul intervenţiei militare din 2013 împotriva rebelilor islamişti. ”Este un bărbat pe care nu-l voi uita niciodată şi de care voi rămâne alături pentru totdeauna”, a declarat Kolodziej, depunând mărturie prin videoconferinţă în Curtea Marţială. ”Este mai mult decât un soldat înnăscut, este un gentleman înnăscut. Mi-ar plăcea să am zece oameni ca el în echipa mea şi aş fi cel mai fericit dintre generali”, a subliniat el. La încheierea contractului de cinci ani, în martie 2014, Lawrence Franks a părăsit Legiunea şi s-a predat la o bază a armatei americane din Germania, pentru a-şi revedea familia şi a-şi înfrunta responsabilităţile.
Procurorii militari l-au acuzat că şi-a neglijat îndatoririle şi a provocat probleme de securitate unităţii sale, afirmând că tânărul militar a dezertat pentru a evita să fie trimis în Afganistan, un an mai târziu. Însă el a declarat că nu putea să aştepte atât de mult: ”Mă simt foarte prost pentru durerea pe care am produs-o familiei mele, pentru perturbarea unităţii mele. Dar nu regret ceea ce am făcut, nimic, bine sau rău, pentru că acest lucru mi-a salvat viaţa”.