Spitalul Clinic Judeţean se confruntă cu un aflux de pacienţi, care aglomerează atît Unitatea de Primire Urgenţe, cît şi secţiile. Creşterea numărului de pacienţi se reflectă şi în creşterea substanţială a cheltuielilor pentru asigurarea unor servicii medicale de calitate. “Am efectuat un studiu pentru a vedea dacă numărul de pacienţi a crescut faţă de anul trecut şi am analizat semestrul I al anului 2006 cu aceeaşi perioadă a anului 2007. Am ajuns la concluzia că a crescut numărul de cazuri care beneficiază de internare continuă, cît şi cele care beneficiază de spitalizare de zi. Astfel, în 2006, în primul semestru au fost înregistrate 33.200 de cazuri, iar în 2007, 40.500 de pacienţi s-au prezentat la spital”, a declarat purtătorul de cuvînt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, dr. Florian Stoian. Spitalul Judeţean este considerată cea mai mare unitate sanitară din judeţul nostru, avînd în jur de 1.000 de paturi şi deserveşte atît populaţia din Constanţa, cît şi pacienţi din Tulcea sau Brăila. “Am constatat faptul că a crescut indicele de complexitate a cazurilor. Acest lucru presupune şi o creştere a consumului de materiale sanitare şi de medicamente. Astfel, în 2006 s-au cheltuit 25, 6 miliarde de lei, iar anul acesta costurile se ridică, în primul semestru, la 30,03 miliarde de lei”, a declarat dr. Stoian. Mai mult decît atît, creşterea numărului de persoane care au nevoie de asistenţă medicală specializată a dus şi la mărirea numărului de explorări imagistice de înaltă performanţă. “Explorările imagistice de înaltă performanţă sînt Computerul Tomograf şi RMN-ul. Faptul că a crecut numărul de solicitări a determinat şi dublarea numărului de flacoane de substanţe de contrast. În 2006, am avut nevoie de 320 de flacoane, iar în 2007, de 620 de flacoane. Substanţa de contrast ajută la vizualizarea bună a unei leziuni sau tumori şi ne oferă posibilitatea de a pune un diagnostic exact. Este destul de greu să satisfacem necesarul în ceea ce priveşte această substanţă”, a declarat dr. Stoian. Au existat cazuri, însă, în care pacienţii au fost nevoiţi să îşi cumpere singuri substanţa de constrast sau branule. “Aceste cazuri au fost izolate şi cînd am fost anunţaţi că s-a întîmplat acest lucru, am sancţionat asistenţii şef, pentru că nu ştiau care este stocul existent. Au fost traşi la răspundere şi nu mai greşesc”, a declarat dr. Stoian.