Rusia a blocat eforturile de arestare a lui Radovan Karadzic în 1997, iar SUA şi Marea Britanie au convins Franţa să nu insiste asupra cazului fostului lider al sîrbilor din Bosnia, dat în urmărire pentru crime de război. Florence Hartmann, fost purtător de cuvînt al Tribunalului Penal Internaţional (TPI), îşi aminteşte într-o carte lansată recent că fostul preşedinte american Bill Clinton, susţinut de fostul premier britanic Tony Blair şi de fostul cancelar german Helmut Kohl, l-au convins pe fostul preşedinte francez Jacques Chirac să nu insiste pentru capturarea lui Karadzic.

Autoarea susţine că cei patru lideri s-au întîlnit în grădina Palatului Elysee, în mai 1997, la 17 luni după acordurile de pace care au pus capăt conflictului din Bosnia (1992-1995). Jacques Chirac încă era furios de capturarea a doi piloţi francezi de către forţele sîrbo-bosniace în 1995 şi dorea capturarea lui Karadzic. “Bill Clinton a spus că operaţiunea nu putea fi efectuată fără informarea Rusiei. Chirac se opunea ideii, pentru că Rusia nu dorea arestarea lui Karadzic”, scrie Florence Hartmann în cartea “Pace şi Pedeapsă”. “Clinton a insistat, susţinut de Tony Blair. Chirac a fost convins într-un final. Karadzic nu a fost arestat din cauza opoziţiei Rusiei”, i-ar fi spus Chirac procurorului-şef Carla del Ponte. “Chirac a făcut următoarea declaraţie: Boris Elţîn mi-a spus: Karadzic ştie prea multe despre fostul preşedinte iugoslav Slobodan Milosevic. M-a avertizat că va trimite un avion să-l scoată din Bosnia, dacă va fi necesar, dar nu va permite niciodată arestarea sa”, continuă Hartmann. În noiembrie 1997, în condiţiile în care Bosnia, unde erau trupe NATO, organiza primele alegeri după conflict, un avion rusesc l-a transportat pe Karadzic în Belarus, cîteva luni, pentru a-l feri de orice risc. Cartea descrie modul în care marile puteri s-au degrevat de responsabilitate pentru eşecul în arestarea lui Radovan Karadzic. În 2000, Carla del Ponte a fost informată de Jacques Chirac că SUA au blocat arestarea lui Karadzic în Bosnia, confirmînd suspiciunile că administraţia de la Washington accepta în mod tacit să îl lase în libertate. Fostul comandant NATO Wesley Clark afirma, însă, că Franţa încheiase un acord secret, care garanta lăsarea în libertate a lui Radovan Karadzic şi a generalului Ratko Mladic pentru a obţine eliberarea celor doi piloţi.

În 2004, Carla del Ponte a aflat de iminenţa arestării lui Karadzic în Bosnia şi de cererea Serbiei de a aranja transferul său la Haga. “Americanii au intervenit la Guvernul sîrb pentru a opri operaţiunea. Informaţia a fost transmisă imediat comandantului forţelor NATO din Bosnia, iar după cîteva ore, un elicopter survola zona, alertîndu-l pe Karadzic”, explică autoarea cărţii. Carla Del Ponte susţine că Radovan Karadzic ar putea fi în Bosnia sau Muntenegru, în timp ce Ratko Mladic s-ar ascunde în Serbia.