Din nou emoții la Trofeul “Telegraf”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Tragerea la sorți a partidelor din optimi

Din nou emoții la Trofeul “Telegraf”

Eveniment 04 Februarie 2015 / 00:00 5977 accesări

   A 24-a ediție a Trofeului “Telegraf” la fotbal în sală, cea mai veche competiţie de acest gen din ţară rezervată veteranilor, a ajuns în faza optimilor de finală în turneul principal. Astăzi, la ora 12.00, la Sala Sporturilor, va avea loc tragerea la sorți a meciurilor din optimile de finală, fază a competiției în care s-au calificat următoarele formații: AS Performer Constanța și ACS Oportun 2012 Mangalia (din Grupa A), Municipal-CFR Constanța, AS Cariocas Constanța și Inter Năvodari (din Grupa B), Săgeata Stejaru și Victoria Cumpăna (din Grupa C), Perla Murfatlar, Intersport-Geanina Constanța și FC Constanța (din Grupa D), Macedonia Ovidiu, Vulturii Cazino Constanța și Portul Constanța (din Grupa E), Real Constanța, FC Tomis 2012 Constanța și FC Amicii Constanța (din Grupa F). Câte un reprezentant de la fiecare echipă calificată este invitat să participe la tragerea la sorți.

Vor fi alcătuite trei urne - urna echipelor clasate pe locul 1: AS Performer, Municipal-CFR, Săgeata, Perla, Macedonia şi Real; urna echipelor clasate pe locul 2: Oportun, Cariocas, Victoria, Intersport-Geanina, Vulturii Cazino şi Tomis 2012; urna echipelor clasate pe locul 3: Inter, FC Constanța, Portul şi FC Amicii.

Primele dueluri din optimi vor fi trase cele dintre echipele de pe locul 3 cu cele de pe locul 1, apoi cele două partide dintre formaţiile de pe locul 2 cu cele de pe locul 1. Ultimele două meciuri vor fi între echipele clasate pe locul 2. În optimi nu se pot întâlni formaţiile care au evoluat în aceeaşi grupă.

Turneul este organizat de cotidianul „Telegraf”, în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa şi Asociaţia Judeţeană de Fotbal Constanţa.



12