„Din nou împreună”: Iris și Minculescu, la mare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Din nou împreună”: Iris și Minculescu, la mare

Divertisment 08 Octombrie 2015 / 16:19 2040 accesări

Au mai rămas doar câteva zile până la marea întâlnire cu „Naționala de rock a României”, Iris. Formația de legendă a rock-ului românesc, avându-l pe Cristi Minculescu drept solist vocal, va cânta pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor (CCS) în prima zi a săptămânii care urmează, luni, 12 octombrie, de la ora 19.00. Biletele pentru acest concert-eveniment al toamnei se pot achiziționa de la sediul CCS, la prețurile de 60, 79, 99, 109 și 130 de lei.

Evenimentul este inclus în cadrul unui amplu turneu național, anunțat încă de la începutul anului. El se numește „Din nou împreună” și marchează revenirea lui Cristi Minculescu, care în anul 2012 a părăsit trupa.

Luni seară, publicul se va bucura să vadă trupa reîntregită și să asculte hituri precum: „Trenul fără naş”, „Să nu crezi nimic”, „De vei pleca”, „Nu mă uita”, „Strada ta”, „Floare de iris”, „Somn bizar” și alte cântece emblematice, ascultate cu plăcere de generații de fani. În octombrie 2007, trupa Iris a fost decorată cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler.

Turneul „Din nou împreună” a debutat la Piteşti, pe 18 septembrie, și a continuat la Timişoara, Craiova, Chişinău, Cluj-Napoca, Suceava, Iaşi, Bacău, Galaţi, Buzău, Braşov, Ploieşti. Periplul muzical se va încheia cu un spectacol de zile mari, programat pe 15 octombrie, la Sala Polivalentă din Bucureşti.

Citește și:

„Naționala de rock a României”, reîntregită

Iris, „din nou împreună” la Constanța



12