Ministerul Finanţelor, dar şi instituţiile subordonate acestuia stau pe un butoi cu pulbere. După nenumărate discuţii, sindicaliştii au anunţat că negocierile au fost suspendate. Speriaţi de faptul că nu-şi vor primi stimulentele, angajaţii din Ministerul Finanţelor au protestat din nou pe holurile instituţiei. Sindicaliştii spun că, începând de astăzi, este posibil ca angajaţii Finanţelor să reînceapă acţiunile de protest. Repartizarea sumelor alocate de Ministerul Finanţelor pentru stimulente îi nemulţumeşte şi pe sindicaliştii constănţeni, care spun că nu este exclus ca o parte dintre salariaţii propuşi pentru stimulente să fie scoşi de pe această listă de către ministerul de resort.
NEPAROLIŞTI. La o săptămână de la începerea protestelor la Ministerul Finanţelor Publice, angajaţii instituţiei s-au revoltat din nou. Mai mulţi salariaţi au ieşit pe holurile instituţiei nemulţumiţi că nu toţi angajaţii vor primi stimulentele restante pe august şi septembrie. „Era normal să protesteze pentru că, cu toate că am avut un protocol, ministrul nu respectă semnătura. În condiţiile în care ministerul a propus să fie acordate stimulentele, acum nu semnează aceste liste pentru a putea fi trimise în teritoriu. E firesc ca oamenii să iasă în stradă, pentru că au fost minţiţi. Azi trebuia deja să trimită banii spre oameni”, a declarat preşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP), Sebastian Oprescu. Liderul Sed - Lex, Vasile Marica, a declarat că sărăcia i-a făcut pe oameni să protesteze din nou. „Am venit la Ministerul de Finanţe pentru că m-au chemat oamenii. Este un protest la care participă circa 200 de oameni. Sebastian Oprescu, liderul de sindicat, a făcut o prostie că a fost de acord ca 66% dintre sindicalişti să primească stimulente”, a spus Marica. Liderul Sed Lex a subliniat că oamenii sunt hotărâţi să nu plece şi că el nu mai are curaj să le spună să oprească protestul. „Eu cred că, la nivel naţional, oamenii abia aşteptau această scânteie. Nu exclud ample mişcări de protest în perioada următoare”, a arătat Marica. Pe de altă parte, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Sorin Blejnar, a afirmat că angajaţii de la Finanţe care au ieşit pe holurile instituţiei nu protestează, ci se bucură pentru că îşi vor primi din nou stimulentele (???). „Nu se întâmplă nimic. Sunt 20-30 de oameni care cred că s-au adunat pentru că sunt bucuroşi că stimulentele le-au fost introduse în salariul de bază”, a spus şeful ANAF. Legat de problema acordării stimulentelor pe lunile august şi septembrie, Sorin Blejnar a arătat că în multe situaţii listele privind performanţele angajaţilor nu au fost încă definitivate pentru că nu au venit din teritoriu. „Este o vină mixtă: conducerea instituţiilor noastre teritoriale şi a membrilor de sindicat care au participat la întocmirea acestor liste”, a declarat şeful ANAF, care a adăugat că este sigur că oamenilor li s-a explicat situaţia. Protestul angajaţilor Ministerului Finanţelor a venit la doar câteva ore după ce Ordonanţa de Urgenţă 1/2010, care prevede includerea stimulentului în salariul de bază pentru anumite categorii de bugetari, a fost adoptată de Camera Deputaţilor.
FOND MIC DE STIMULENTE. Repartizarea sumelor alocate de Ministerul Finanţelor pentru stimulente îi nemulţumeşte şi pe finanţiştii constănţeni. „Problema noastră este fondul foarte mic alocat, dar şi criteriile aberante impuse de către minister. În prezent, lucrăm la finalizarea listei cu cei care vor beneficia de stimulente şi sperăm ca mâine (n.r. - astăzi) să o trimitem la Bucureşti”, a declarat liderul Sed Lex Constanţa, Claudiu Anghel. El a adăugat că această listă este întocmită doar pentru acordarea stimulentelor pentru luna august şi că, cel mai probabil, salariaţii Fiscului vor beneficia de o sumă echivalentă unui salariu. Anghel a mai afirmat că nu este exclus ca o parte dintre salariaţii propuşi pentru stimulente să fie scoşi de pe această listă de către Ministerul Finanţelor. „Deocamdată, la nivel de sindicat nu ştiu să avem programate acţiuni de protest, însă după ce se va întoarce lista cu stimulentele de la Bucureşti este posibil să avem reacţii din partea colegilor”, a spus Anghel.