Efectuată ieri, la Bucureşti, tragerea la sorţi a partidelor din sferturile de finală ale Cupei României la fotbal a decis confruntarea dintre două candidate la cîştigarea trofeului, Dinamo şi Rapid. Oficialii celor două grupări s-au declarat însă mulţumiţi, pentru că vor avea şansa de a elimina o contracandidată în drumul spre finală. “Ăsta nu e sfert de finală, asta e finala. Nu am avut ghinion, pentru că îi cunosc destul de bine. Sînt două echipe care se luptă şi la campionat, dar asta e, nu avem ce să facem. Şansele sînt 50-50. Ştiu că am obiectiv cupa şi campionatul, dar pentru mine primordial este să cîştig titlul”, a spus Mircea Rednic, antrenorul lui Dinamo. “Nu am avut nicio preferinţă. Indiferent de adversar, Rapid trebuie să câştige şi să elimine Dinamo pentru că şi Cupa este un obiectiv în acest sezon. Ne dorim foarte mult să cîştigăm acest trofeu, este în tradiţia Rapidului să triumfe în această competiţie. Dinamo e un adversar dificil, dar dacă ne vom face jocul, sînt convins că vom cîştiga”, a replicat antrenorul Rapidului, Marian Rada. Celelalte meciuri din sferturi: Unirea Urziceni - FC Vaslui, CFR Cluj - Pandurii Tg. Jiu şi FC Timişoara - Gloria Bistriţa.
Din urna A, a favoritelor, au făcut parte Rapid, CFR Cluj, FC Timişoara, Dinamo şi Unirea Urziceni, în timp ce în urna B au fost repartizate FC Vaslui, Pandurii şi Gloria Bistriţa. Echipa extrasă prima din urnă este considerată organizatoare, iar oficialii FRF au cerut ca stadionul pe care se va juca meciul să fie unul dotat cu nocturnă. Sferturile de finală ale competiţiei sînt programate pe 15 aprilie, într-o singură manşă, pe teren neutru, în timp ce semifinalele se vor disputa pe 29 aprilie. Finala Cupei României se va juca pe 13 iunie, deşi iniţial era programată pe 17 iunie.