Dinamo a învins pe CSM Medgidia cu ajutorul arbitrilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Handbal (m) / LN-10: CSM Medgidia - Dinamo Bucureşti 30-36

Dinamo a învins pe CSM Medgidia cu ajutorul arbitrilor

Sport 17 Noiembrie 2006 / 00:00 795 accesări

Dinamo Bucureşti şi-a păstrat poziţia fruntaşă în clasamentul Ligii Naţionale de handbal masculin în urma victoriei cu 36-30 (16-15 la pauză) obţinute aseară, la Medgidia, în derby-ul etapei a 10-a. Chiar dacă bucureştenii s-au desprins la jumătatea primei reprize la 9-4, elevii lui Ion Crăciun au început o spectaculoasă cursă de urmărire şi au egalat în min. 29: 15-15. Pauza i-a adus însă pe bucureşteni în avantaj minim, pentru că Ghionea a fructificat în ultimul minut o aruncare de la 7 m. Formaţia din Medgidia a păstrat suspansul în partea a doua, iar în min. 38 scorul era egal, 20-20. Din păcate, echilibrul partidei avea să fie rupt în min. 44 de piteştenii Barbu şi Nica, cei doi arbitri avantajînd formaţia dinamovistă. Filip a înscris pentru 24-22 după o forţare clară asupra lui Nemenco, iar în locul anulării golului arbitri au validat eronat reuşita dinamovistului şi, mai mult, Nemenco a fost eliminat pentru două minute. După această decizie nervii şi precipitarea au pus stăpînire pe jucătorii echipei gazdă, iar Dinamo a profitat la maxim şi s-a impus la final cu 36-30. "După cum s-a văzut, arbitrajul ne-a defavorizat clar. Am rezistat trei sferturi din joc, dar pînă la urmă am cedat. Nu aveam cum să cîştigăm astăzi, era imposibil. Tot timpul arbitri au avantajat pe Dinamo", a declarat la finalul partidei antrenorul principal al echipei CSM Medgidia, Ion Crăciun. Jucătorul meciului a fost, fără îndoială, Enis Murtaza, care, în ciuda faptului că a evoluat incomplet refăcut, a înscris 11 goluri pentru gazde.

Au evoluat formaţiile - CSM Medgidia (antrenor Ion Crăciun): Coadă şi G. Vasile - portari, Răpgiugă 1g, Dinescu 4g, Mocanu 1, Murtaza 11g, Taşcă 2g, Enescu 5g, Nemenco 3g, Cocean 1g, Savenco 2g, Puşcaşu; Dinamo (antrenor Constantin Ştefan): Dragomir şi Bîrză - portari, Ghionea 6g, Dimache 6g, Bibirig, Filip 6g, Popov 6g, B. Voica 1g, Purcărea 5g, Dukic 6g. Au arbitrat slab: Adrian Barbu / Sorin Nica (ambii din Piteşti).

CSM Medgidia a contestat dreptul de joc al dinamoviştilor Filip şi Popov

Imediat după încheierea partidei formaţia din Medgidia a depus o contestaţie, reclamînd faptul că Dinamo i-ar fi folosit în stare de suspendare pe jucătorii Marian Filip şi Stevan Popov. Filip fusese suspendat o etapă de Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Handbal în şedinţa din 14 noiembrie, dar pe 15 noiembrie, în urma apelului depus de clubul Dinamo, jucătorul a primit doar un avertisment şi o amendă de 300 RON. Celălalt jucător suspendat, Popov, fusese eliminat cu cartonaş roşu în ultimul minut al partidei din etapa a noua, cu UCM Reşiţa. Regulamentul prevede suspendarea pe o etapă a jucătorului în cauză, dar Comisia de Disciplină nu a aplicat nici o sancţiune împotriva pivotului dinamovist.

Clasament

1. Dinamo Bucureşti 10 8 1 1 351-282 17

2. HCM CONSTANŢA 10 8 1 1 278-238 17

3. Steaua Bucureşti 10 8 0 2 340-299 16

4. UCM Reşiţa 10 5 4 1 317-286 14

5. Uztel Ploieşti 10 6 1 3 288-276 13

6. CSM MEDGIDIA 10 5 1 4 324-310 11

7. Bucovina Suceava 10 5 1 4 288-301 11

8. Poli Timişoara 10 4 2 4 275-270 10

9. Pandurii Tg. Jiu 10 4 1 5 281-291 9

10. HCM CSM Bistriţa 10 4 0 6 268-287 8

11. Minaur Baia Mare 10 3 0 7 290-301 6

12. HCM Braşov 10 2 1 7 251-277 5

13. Armătura Cluj 10 1 1 8 230-324 3

14. Politehnica Iaşi 10 0 0 10 251-320 0



12