La mai bine de o lună de la încheierea ediţiei a 46-a a Turului României la ciclism, antrenorul federal al Federaţiei Române de Ciclism şi Triatlon, Lucian Hugeanu, a anunţat, ieri, că testul doping efectuat de rutierul ucrainian Ievgen Nikolenko, legitimat la CS Delma 2003 Medgidia, a ieşit pozitiv ...
Ieri, atleţii care vor reprezenta România la Campionatul European de tineret au plecat spre Kaunas (Lituania), oraşul care va găzdui cea mai importantă competiţie continentală în perioada 16-19 iulie. Din delegaţia tricoloră fac parte şi cele două constănţence considerate speranţe ale atletismului ...
Meciul amical disputat sîmbătă, între FC Farul şi Oil Terminal Constanţa, a avut un spectator de lux: noul investitor al grupării de pe litoral, Giani Nedelcu. Însoţit de mai mulţi prieteni, printre care şi fosta gardă de corp a lui Gigi Becali, Cătălin Zmărăndescu, patronul constănţenilor a urmărit ...
Căpitanul Farului, George Curcă, va evolua în sezonul următor la Dinamo Bucureşti, fiind împrumutat de gruparea de pe litoral pe o perioadă de un sezon, cu opţiune de transfer definitiv pentru 200.000 de euro. Ieri, portarul constănţean s-a prezentat la stadionul din Ştefan cel Mare, unde a discutat ...
Mihai Baicu va fi înmormîntat azi Fostul jucător al echipei FC Farul Constanţa, Mihai Baicu, va fi înmormîntat, astăzi, la cimitirul Ghencea din Bucureşti. Corpul neînsufleţit va fi transportat la biserica din Cartierul 13 Septembrie, iar la ora 12.00 va avea loc slujba de înmormîntare. Mihai Baicu a ...
Portarul echipei Farul Constanţa, George Curcă, va fi împrumutat la Dinamo Bucureşti pînă în vara anului 2010, urmînd ca, în cazul în care Dinamo va fi mulţumită de serviciile jucătorului, să achite clubului Farul suma de 200.000 euro. “Am primit acceptul clubului Farul de a merge la Dinamo. Eu mai ...
Programul etapei a doua a CN de fotbal pe plajă La sfîrşitul acestei săptămîni, la arena de fotbal pe plajă din Mamaia, de lîngă Melody, vor avea loc meciurile din etapa a doua a Campionatului Naţional de fotbal pe plajă. Programul partidelor se prezintă astfel - sîmbătă, Grupa B, ora 17.30: Rechinii ...
Hagi susţine că viaţa lui familială decurge extraordinar Fostul internaţional român Gheorghe Hagi susţine că viaţa lui familială decurge extraordinar, dezminţind astfel zvonurile apărute în unele ziare conform cărora s-ar afla în pragul unui divorţ, se arată într-un comunicat semnat de fostul ...
România şi Georgia îşi dispută Cupa “Mării Negre“ la rugby Under 17 Pe terenul “Cleopatra“ din Complexul Sportiv “Badea Cîrţan“, cu începere de la ora 10.00, selecţionatele de rugby Under 17 ale României şi Georgiei îşi dispută astăzi trofeul Cupa “Mării ...
Prezenţa în sezonul viitor a Cupei CEV la volei feminin a determinat conducerea vicecampioanei României, CS Volei 2004 Tomis Constanţa, să înceapă întărirea lotului pentru prima reprezentaţie în cupele europene. Chiar dacă tragerea la sorţi desfăşurată vineri seară, la Viena, a stabilit pentru echipa ...
Vineri seară, la Viena, a avut loc tragerea la sorţi a partidelor din Cupa CEV la volei masculin. Campioana României, CVM Tomis Constanţa, va juca în primul tur contra echipei franceze Montpellier Volley Universite Club, clasată pe locurile 3-4 în campionatul trecut. „Nu ştim la ora actuală prea multe ...
Voleibalistele tricolore pleacă astăzi în Turcia Ajunsă ieri, la Izvorani, reprezentativa de volei feminin a României pleacă în această dimineaţă spre Turcia, acolo unde sîmbătă şi duminică, la Amasya, îşi va juca ultima şansă de a ajunge în Final Four-ul Ligii Europene. Ultimele două partide ...
În această seară, de la ora 21.00, la Viena, va avea loc tragerea la sorţi a partidelor contînd pentru Liga Campionilor şi Cupa CEV la volei, sezonul 2009-2010. În Liga Campionilor vor participa 24 de echipe la masculin şi 16 la feminin, între care şi campioana României la fete, CSU Metal Galaţi. În Cupa ...
Trofeu pentru juniorii de 13 ani de la FC Farul Grupa juniorilor de 13 ani de la FC Farul a fost la un pas să cîştige titlul naţional, cedînd la mare luptă în finala competiţiei, scor 6-7, după executarea loviturilor de departajare. Constănţenii s-au ales totuşi cu un trofeu, Cezar Vîjlănescu fiind ...
Noi medalii de aur pentru Răzvan Florea şi Dragoş Agache la CN de înot Sîmbătă, în ziua a patra a Campionatelor Naţionale de înot pentru seniori şi juniori, găzduite de piscina din Complexul Sportiv “Lia Manoliu” din Bucureşti, sportivii constănţeni au adăugat încă cinci medalii celor ...
Grupa juniorilor de 13 ani de la FC Farul luptă azi pentru titlul naţional Chiar dacă echipa de seniori a retrogradat în liga secundă, FC Farul ar putea încheia sezonul cu un titlu naţional la juniori. Astfel, grupa de copii născuţi după 1996 disputa azi, de la ora 20.00, finala Campionatului Naţional ...