Ultimul meci din etapa a 3-a din Liga 1 la fotbal, disputat luni seară, CFR Cluj - Dinamo Bucureşti, s-a încheiat la egalitate, scor 0-0. Ambele formații și-au trecut în cont câte o bară, Cristian Lopez, de la gazde, și Dorin Rotariu, de la oaspeți, fiind cel mai aproape de gol. Dinamoviștii se mențin astfel pe primul loc în clasament și după această rundă, dar au fost egalați la puncte de Pandurii Tg. Jiu.
Celelalte rezultate ale etapei - vineri: FC Voluntari - FC Botoşani 4-2 (Spahija 6, Ivanovici 7, 32, Novac 49 / Fulop 30, 78), ASA Tg. Mureş - CSMS Politehnica Iaşi 0-3 (Bole 16, Andrei Cristea 35, Târşa 43); sâmbătă: Astra Giurgiu - CS Universitatea Craiova 1-2 (D. Niculae 29 / Nuno Rocha 17, Măzărache 45+1), FC Steaua Bucureşti - Concordia Chiajna 1-0 (Vl. Achim 77); duminică: Gaz Metan Mediaş - FC VIITORUL 2-1 (Al. Munteanu 17, Llullaku 85 / Țîru 71), ACS Poli Timişoara - Pandurii Tg. Jiu 1-3 (Elek 53 / Țucudean 30, Obodo 77-pen., V. Munteanu 90+2).
Clasament: 1. Dinamo 7p (golaveraj: 6-2), 2. Pandurii 7p (5-2), 3. Voluntari 6p (8-3), 4. Iași 6p (6-1), 5. FC Steaua 6p (4-1), 6. CS U. Craiova 6p (5-4), 7. Gaz Metan 6p (5-5), 8. Botoşani 3p (5-5), 9. FC VIITORUL 3p (3-5), 10. Astra 1p (2-6), 11. Concordia 0p (0-7), 12. CFR -2p (3-3), 13. ASA -6p (2-7), 14. ACS Poli -14p (2-5). CFR și ASA sunt penalizate cu câte șase puncte, iar ACS Poli, cu 14 puncte.
CUPA LIGII-ADEPLAST
Programul partidelor din optimile de finală ale Cupei Ligii-Adeplast - marți, ora 19.00: FC Botoșani - CSMS Politehnica Iași; miercuri, ora 16.30: Gaz Metan Mediaș - ASA Tg. Mureș, ora 19.00: ACS Poli Timișoara - FC VIITORUL, ora 21.30: Concordia Chiajna - Pandurii Tg. Jiu; joi, ora 18.30: CFR Cluj - CS Universitatea Craiova, ora 21.00: FC Voluntari - Dinamo București. Formațiile Astra Giurgiu și FC Steaua București sunt calificate direct în sferturile de finală ale competiției.