La Casa de Cultură a Sindicatelor, săptămâna începe cu un savuros... „Dineu cu proşti”, un veritabil maraton al bunei dispoziţii. Spectacolul se joacă pentru a cincea oară la Constanţa, cu casa închisă dovadă a succesului de care s-a bucurat la reprezentaţiile anterioare. De altfel, spectacolul pus în scenă de directorul Teatrului Naţional Bucureşti, Ion Caramitru, după o piesă scrisă de francezul Francis Veber, se joacă cu casa închisă inclusiv în Capitală. Replicile spumoase, ca de altfel întreagă „ţesătură” comică a spectacolului care durează puţin peste o oră şi jumătate, fac din „Dineu cu proşti” un regal. La succesul comediei contribuie, negreşit, şi distribuţia despre care criticii de specialitate spun că este perfectă. Dacă aceştia au sau nu dreptate se vor convinge spectatorii când îi vor vedea pe aceeaşi scenă pe Ion Caramitru, Horaţiu Mălăele, Medeea Marinescu, Alexandru Bindea, Costina Ciuciulică, Dorin Andone/Tomi Cristin şi Alexandru Georgescu.
Primele trei reprezentaţii ale „Dineului...”, o producţie a Teatrului Naţional Bucureşti, l-au avut în distribuţie pe Şerban Ionescu. Însă, din cauza stării sale grave de sănătate, rolul său a fost preluat de Ion Caramitru. Anul aceasta, „Dineu cu proşti” s-a mai oficiat la Constanţa pe 29 februarie.