La Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski“ a avut loc, joi seară, un concert simfonic susţinut de studenţi ai Universităţii din New York, îndrumaţi de profesorul american de origine română Dinu Ghezzo. Cei şase muzicieni, absolvenţi ai claselor de dirijat pentru compozitori, au fost studenţii lui Dinu Ghezzo la Departamentul Compoziţie din cadrul Universităţii din New York, pe care profesorul american de origine română l-a condus în ultimii 31 de ani. „Concertul-recording“ de joi seară, în cadrul căruia s-au făcut imprimări de muzică, face parte din seria de colaborări ale lui Dinu Ghezzo cu orchestra simfonică a Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski“. Profesorul şi-a făcut o misiune din a-i promova pe tinerii de la Clasa de compoziţie şi dirijat şi implicit, de a face cunoscută imaginea ţării natale în Statele Unite ale Americii. „În acest fel promovăm România, pentru că se aud numai lucrurile rele, dar despre cultură nu se aude nimic“, a adăugat maestrul Dinu Ghezzo. „În fiecare an aduc aici grupuri de studenţi din New York. Îi aleg pe cei pe care îi consider eu mai talentaţi“, a precizat Dinu Ghezzo.
Concertul a fost deschis de către tînărul Parsa Kamali din Los Angelos, care a abordat o lucrare clasică, Uvertura „Coriolon“ de Beethoven. Tinerii muzicieni, compozitori şi dirijori care i-au urmat acestuia au prezentat lucrări în primă audiţie: Jidam Seong - „Voyage“, Young Sung Kim - „End of the Adventure“, Jeffrey DiLucca - „The Arrirand Variations“, Wataru Itoh - „Three Orchestral Sketches“ şi Brandon Dumont - „Prometheus“ şi „Unbound“. Majoritatea tinerilor aflaţi la pupitrul orchestrei simfonice a Teatrului „Oleg Danovski“ au dirijat pentru prima dată în faţa publicului. La rîndul său, Dinu Ghezzo a prezentat „Colinde“, piesă executată în trei fragmente separate, care, ulterior, vor fi preluate în studioul de muzică electronică din New York şi care vor include şi vocea fiicei sale. Întregul grup care a evoluat în faţa publicului constănţean este implicat într-.un schimb de idei şi activităţi cu studenţii Facultăţii de Litere de la Universitatea „Ovidius“.
Compozitorul şi dirijorul Dinu Ghezzo este plecat din România 39 de ani, însă, din 1993, muzicianul a venit aproape an de an în ţara natală. În 2004, acesta a fost distins cu titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii „Ovidius“.De două ori pe an, primăvara şi toamna, profesorul urcă la pupitrul orchestrei simfonice a Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski“ şi îşi prezintă studenţii pregătiţi la Universitatea din New York publicului meloman din oraşul natal.