Dinu Patriciu continuă războiul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
PNL

Dinu Patriciu continuă războiul

Eveniment 03 Septembrie 2011 / 00:00 709 accesări

ASOCIERE FALSĂ? Încercând să demonstreze că „nici usturoi nu a mâncat, nici gura nu-i miroase”, omul de afaceri Dinu Patriciu spune că nu are nicio treabă cu Traian Băsescu. Într-un interviu televizat, Patriciu a declarat că varianta că ar putea deveni premierul lui Traian Băsescu este „absolut utopică”, mai ales că ultima dată când a stat de vorba cu şeful statului a fost în 2005. „A fost un vis al lui Stelian Tănase (n.r. cel care a vehiculat această variantă) că voi fi premier al lui Traian Băsescu, dar un vis indus. Când spun că e un vis indus şi nu propriu al lui Stelian Tănase, e că am auzit şi eu acest zvon circulând prin lume şi l-am dezminţit”, a declarat Patriciu. Despre preşedintele Traian Băsescu, Dinu Patriciu spune că speculează culoarul de dreapta. Omul de afaceri, care este şi membru PNL, a vorbit şi despre partidul din care face parte, „pe care îl simte ca acasă”, însă îi reproşează că greşeste. „Le spun celor din PNL că greşesc în faptul că, în loc să propună o alternativă pozitivă cu măsuri absolut concrete, ei stau la taclale. PNL face compromisuri în USL şi nu-şi mai promovează propria ideologie, ceea ce îl va duce într-o fundătură”, a spus Patriciu, care a adăugat că e greu de spus astăzi dacă vine USL la Putere, dar el nu ar „trâmbiţa sub nicio formă victoria înainte”.

LUPTA CU LIBERALII CONTINUĂ Vorbele „gurului” din politică şi din mediul de afaceri au ajuns uşor la urechile colegilor liberali, care l-au ironizat pe Patriciu. Printre cei care l-au „taxat” s-a numărat şi vicepreşedintele PNL Mihai Voicu, care a spus că declaraţiile lui Patriciu sunt „un fel de n-avem şapcă, la fel ca-n bancul cu iepuraşul”. Voicu mai susţine că PNL nu a beneficiat niciodată de pe urma lui Dinu Patriciu. „De foarte multă vreme mi-am pierdut răbdarea ca în politică să-l urmăresc pe Patriciu. Acum ţine teoria dreptei, în 2003 când PNL a intrat în Alianţa D.A., ţinea teoria asocierii cu PSD”, a spus Voicu. Vicele PNL subliniază că, de la o vreme, Dinu Patriciu „este foarte apropiat de Traian Băsescu”.

Taguri articol


12