Duminică după-amiază, în parcul de la Primărie, primarul Radu Mazăre va decerna navei-şcoală „Mircea“, cu ocazia împlinirii a 75 de ani de când reprezintă România pe mările şi oceanele lumii, o diplomă şi medalia de aur. „La 17 mai 1939, portul Constanţa întâmpina, printr-o frumoasă ceremonie marinărească, la care au participat importante personalităţi ale epocii, sosirea navei-şcoală „Mircea“. Momentul istoric a reînnodat bogata tradiţie a instruirii tinerilor în arta navigaţiei cu vele, formată pe parcursul a peste 40 de ani de la prima navă-şcoală a Marinei Militare, bricul „Mircea“. De aproape 75 de ani, mai puţin nefasta perioadă (5 septembrie 1944 - 27 mai 1946), când a fost dus în captivitate de ocupantul sovietic, Constanţa constituie pentru „Mircea“ portul de reşedinţă, iar velierul, nava sa simbol, este admirată, preţuită şi îndrăgită. De aici s-a desprins de cheu, după ceremonii emoţionante, având la bord zecile de serii de cadeţi şi elevi, însoţiţi de urarea „Vânt din pupa!“, pornind pe mări şi oceane, de cele mai multe ori cu prova spre vest, în strălucite campanii internaţionale. Memorabile vor rămâne în sufletele echipajelor, ale cadeţilor şi elevilor, dar şi în istoria Marinei Române, marşurile de instruire şi reprezentare, precum cel din vara anului 1967, când a străpuns în premieră absolută, ca navă-şcoală a unei ţări membre a Tratatului de la Varşovia, „cortina de fier“, traversadele Oceanului Atlantic din anii 1976, 2004 şi 2009, participarea la importante festivaluri maritime din vestul Europei, iar mai recent, în 2013, marşul unic în inima ortodoxiei răsăritene, la muntele Athos, toate poziţionându-l pe „Mircea“ ca principal vector al diplomaţiei maritime româneşti“, se arată în discursul primarului Radu Mazăre.
Romfilatelia se alătură şi ea manifestărilor aniversare şi introduce în circulaţie emisiunea de mărci poştale Nava-Şcoală „Mircea”, 75 de ani. Timbrele seriei, având valorile nominală de 1,00 leu şi 14,50 lei, ilustrează nava-şcoală „Mircea” într-o misiune de instrucţie.
La ceas aniversar, nava-şcoală „Mircea” are şi un nou hronic. Este vorba despre „Istoricul navei-şcoală „Mircea“. Epopeea 75. (17 mai 1939 - 17 mai 2014)”, volum scris de prof. univ. dr. Valentin Ciorbea, şi publicat sub egida Editurii Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, la care se adaugă albumul „Nava-şcoală „Mircea“. Epopeea 75. O istorie în imagini”, realizat împreună cu Oana Caraiani. Cele două lucrări, care au văzut, recent, lumina tiparului, vor fi prezentate în această sâmbătă, la bordul navei-şcoală „Mircea”, care revine în Portul Constanţa, gazda finişului primei regate internaţionale de mari veliere organizate în Marea Neagră, SCF Black Sea Tall Ships Regatta!
JURNALE DE BORD „Cele două lucrări constituie jurnale de bord ale navei-şcoală „Mircea”, pe parcursul celor 75 de ani. Velierul a avut, ca şi poporul român, perioade faste, dar şi nefaste, din cauza modificărilor provocate de cel de-al Doilea Război Mondial şi ocupaţiile sovietice. „Mircea” a fost dus în captivitate de către sovietici între 5 septembrie 1944 şi 27 mai 1946, când este retrocedat Guvernului dr. Petru Groza, dominat de comunişti. Din cauza Războiului Rece, „Mircea” nu a mai ieşit din Marea Neagră până în 1964, când este dus la reparaţii, cu aprobarea, mai întâi, a lui Gheorghiu-Dej, apoi a lui Nicolae Ceauşescu, în şantierul Blohm & Voss din Hamburg”, a subliniat prof. univ. dr. Valentin Ciorbea.
NAVA, MAI CUNOSCUTĂ DECÂT ECHIPA DE FOTBAL A ROMÂNIEI „Nava „Mircea” este extrem de preţuită în străinătate. Preşedintele SUA Gerald Ford a numit-o „frumosul bric Mircea”, iar italienii, „minunatul Mircea”. De altfel, ziarele franceze au scris că nava „Mircea” este mai cunoscută decât echipa de fotbal a României. În majoritatea porturilor în care a fost, s-a bucurat de o mediatizare de excepţie şi de interes din partea publicului vizitator. Mii de oameni au ţinut să urce la bordul velierului. De altfel, el a fost vizitat şi de importante personalităţi, precum împăratul Reza Pahlavi Aryamehr şi împărăteasa Farah, de şefi de guvern, miniştri, înalţi ierarhi”, a mai precizat profesorul şi istoricul dr. Valentin Ciorbea. Acesta a conchis: „Mircea rămâne principalul pivot al diplomaţiei maritime româneşti, un ambasador special pe care România îl are şi care a făcut foarte multe pentru imaginea ţării peste hotare. Pentru „Mircea”, Constanţa este portul său de staţionare, de unde echipajul său de bază, cadeţii şi elevii Statului Forţelor Navele, pleacă pe mări şi oceane, continuând spiritul „Mircea”, sinteză a ceea ce nava dă tinerilor pe perioada instruirii”.