Diplomatul ONU demis din Afganistan susţine că i s-a cerut să acopere fraudele electorale

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Diplomatul ONU demis din Afganistan susţine că i s-a cerut să acopere fraudele electorale

Externe 06 Octombrie 2009 / 00:00 358 accesări

Fostul adjunct al Reprezentantului Special al Misiunii ONU în Afganistan, demis în urmă cu o săptămînă, susţine că fostul său şef i-a ordonat să muşamalizeze, în mod sistematic, fraudele elctorale comise de preşedintele afgan, Hamid Karzai, informează ”The Times”.

Criticînd rolul jucat de ONU în alegerile de la 20 august, Peter Galbraith, care a fost demis din funcţia de adjunct al reprezentantului special pe lîngă Misiunea ONU la Kabul, susţine că fostul său şef, Kai Eide, i-a ordonat să nu dezvăluie dovezile de fraudă şi nici să nu le prezinte autorităţilor. În consecinţă, alegerile au adus talibanilor ”cea mai mare victorie strategică în cei opt ani de cînd luptă împotriva SUA şi a partenerilor acestora”. Potrivit lui Peter Galbraith, ONU a strîns dovezi care atestă că o treime din voturile lui Hamid Karzai au fost fraudate. Dacă acuzaţia se va dovedi adevărată, atunci numărul voturilor obţinute de Karzai în primul tur va fi mai mic de 54%, ceea ce va impune organizarea unui al doilea tur de scrutin. Peter Galbraith a declarat că fostul său şef i-a ordonat să nu dea curs temerilor pe care el le manifestase înaintea scrutinului şi potrivit cărora preşedintele Afganistanului va folosi birourile de vot din zonele cu instabilitate ridicată, pentru a frauda scrutinul. ”Echipa mea a adunat dovezi care atestă sute de cazuri de fraudă în întreaga ţară şi, mai important, a adunat informaţii despre rezultate în provinciile cheie din sud, unde numărul alegătorilor care s-au prezentat la urne a fost mic, dar unde a fost raportat un număr mare de voturi. Eide ne-a ordonat să nu comunicăm aceste date nimănui, nici măcar Comisiei pentru Soluţionarea Plîngerilor Electorale”.

Un purtător de cuvînt al Misiunii ONU de Asistenţă în Afganistan (UNAMA) a negat acuzaţiile. Dan McNorton a declarat: ”UNAMA nu a închis, nu închide şi nu va închide ochii în faţa fraudelor. Pe parcursul acestui scrutin, ONU a insistat pentru o monitorizare riguroasă a procesului electoral. Neutralitatea noastră va fi principala preocupare în toate fazele”.

Armata îl pune pe Obama într-o poziţie delicată în ceea ce priveşte Afganistanul

Liderii militari americani şi-au pus comandantul suprem, preşedintele Barack Obama, într-o poziţie delicată, exprimîndu-se public asupra conflictului afgan. Obama a refuzat să accepte pe loc o cerere din partea generalilor săi pentru întăriri masive, insistînd asupra nevoii de a revedea în detaliu strategia aplicată în Afganistan, înainte de orice decizie. Dar, în condiţiile în care un consiliu de război se desfăşoară în spatele uşilor închise de mai multe zile, liderii militari au avertizat public că, fără o prezenţă masivă pe teren, misiunea din Afganistan riscă să eşueze. “Vor să se asigure că toată lumea va fi la curent cu ceea ce au cerut, în cazul în care va ieşi rău”, a explicat fostul subsecretar al Apărării, Lawrence Korb. Dacă Obama va decide să schimbe abordarea în Afganistan sau dacă repinge o cerere pentru întăriri, se va opune voinţei armatei sale, ceea ce creşte riscul politic pentru el.

Analiştii de stînga afirmă că militarii ar trebui să îşi păstreze sfaturile pentru ei şi să nu încerce să influenţeze dezbaterea publică, jurnalistul “New York Times”, Frank Rich, acuzînd, de exemplu, generalii că vor să îl încolţească pe preşedinte în acest dosar. Potrivit lui Korb, liderii militari vor să evite o reeditare a experienţei irakiene, cînd s-au înclinat în faţa cererilor lui George W. Bush de a trimite o forţă mică de invazie, ceea ce a avut consecinţe dezastruoase. Responsabilii militari mizează, în prezent, pe o strategie de contrainsurecţie care necesită desfăşurarea unui număr mare de soldaţi, pentru a garanta securitatea populaţiei şi pentru a cîştiga încredere. Dar, în condiţiile în care bilanţul victimelor creşte, cu moartea a încă opt militari americani, sîmbătă, iar insurecţia cîştigă teren, unele voci din Congres şi de la Casa Albă cer îngheţarea sau chiar reducerea contingentului american, de circa 65.000 de soldaţi. Pe de altă parte, şeful forţelor americane şi internaţionale din Afganistan, generalul Stanley McChrystal, şi superiorii săi au respins o astfel de opţiune. Cei mai înalţi responsabili militari şi-au exprimat public susţinerea faţă de abordarea promovată de McChrystal într-un raport prezentat recent preşedintelui şi bazat pe trimiterea de întăriri.

În prezent, dezbaterea privind strategia se poartă în special între cei care vor ca Obama să se conformeze cît mai repede cererilor generalilor săi şi cei care agită spectrul unui nou Vietnam. Potrivit senatorului republican John McCain, simpla aşteptare pînă cînd forţele afgane vor fi formate ar fi o strategie destinată eşecului. “Am văzut deja acest film. Nu a funcţionat în Irak şi nu va merge în Afganistan”, a dat el asigurări. Între timp, unii membri ai administraţiei au început o operă consacrată războiului din Vietnam, “Lessons in Disaster” (Lecţiile unui dezastru). Autorul, Gordon Goldstein, a sugerat că preşedintele John Fitzgerald Kennedy ar fi refuzat să trimită unităţi de luptă în ţară, dacă ar mai fi fost în viaţă.



12