Diplome de calificare în turism

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Diplome de calificare în turism

Justiție 08 Iulie 2011 / 00:00 966 accesări

Fundaţia Universitară Dunărea Marea Neagră a organizat, ieri, festivitatea de înmânare a Certificatelor de Calificare şi a Diplomelor de participare pentru absolvenţii celei de-a doua serii a proiectului “Calificări Europene pentru Centrele Turistice din România”, proiect cofinanţat 98% din Fondul Social European. Cele 78 de persoane specializate în meseriile administrator pensiune turistică, bucătar, cameristă, tehnician în hotel fac parte dintr-un număr total de 351 de persoane ce urmează a fi calificate în domeniul turismului. Pe durata şcolarizării, tinerii au primit o indemnizaţie de 65 lei, pentru fiecare zi în care au participat la curs. Având în vedere criza acută de personal calificat cu care România se confruntă, proiectul, prin furnizarea de servicii de informare şi consiliere profesională, urmăreşte creşterea ratei de ocupare a forţei de muncă. “Unul dintre lucrurile cel mai des cerute de oamenii de la sate este un loc de muncă. În fiecare dintre cele 136 de localităţi din Colegiul 2 am proiectat acest program pentru calificări, astfel tinerii au aflat de cursurile de formare profesională, iar acum, odată calificaţi, ei pot lucra pe litoralul Mării Negre sau pot pleca pe vase de croaziere, întrucât diploma este recunoscută la nivel european”, a declarat senatorul Nicolae Moga, prezent la festivitate.



12