Elevii Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” (CNME) au fost premiaţi, ieri, cu diplome „Grigore Sălceanu” şi cadouri, de către prof. dr. Mircea Pătruţ, consilierul local Antonella Marinescu şi conf. Univ. dr Mărioara Cojoc - prodecan al Facultăţii de Istorie de la Universitatea “Ovidius”, pentru proiectele extracuriculare în care s-au implicat, în domenii precum: ecologie, voluntariat şi alte activităţi organizatorice. Iniţiativa aparţine reprezentanţilor Asociaţiei Dobrogene „Grigore Sălceanu”, care susţine implicarea elevilor în cît mai multe activităţi în afara şcolii. „Diplomele Grigore Sălceanu se acordă pentru prima dată şi nu am ales întîmplător CNME, ci pentru că sînt elevi deosebiţi, care s-au implicat în multe activităţi”, a declarat vicepreşedintele Asociaţiei, Liliana Timofte. Mărioara Cojoc le-a vorbit elevilor despre importanţa educaţiei şi i-a îndemnat să urmeze cu încredere cursurile facultăţilor Universităţii „Ovidius” şi să nu plece în afară. „Eu sînt un produs al învăţămîntului românesc, mi-am dat licenţa la Universitatea din Constanţa şi nu am făcut studii în afară. Acest lucru înseamnă că putem reuşi şi la noi. Fără voi, noi nu am fi profesori”, a spus conf. dr. Mărioara Cojoc. La rîndul său, Antonella Marinescu, preşedinte al Comisiei Buget - Finanţe a Conisliului Local Municipal Constanţa, a spus că şi-ar dori ca şi copiii săi să se implice în activităţi extracuriculare. Şi şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, dr. Mircea Pătruţ, a vorbit despre visul său de a deveni medic, aşa cum şi elevii de la CNME şi-au urmat visul de a lua parte la activităţi care vin în sprijinul oamenilor. „Eu stau, practic, cu două - trei inimi în mîini şi reuşesc să le fac să meargă. Visul meu a devenit realitate”, a spus Pătruţ, pentru care încetarea vieţii înseamnă, de fapt, să nu-ţi mai bată inima în piept.